Sorana Cîrstea, eliminată dramatic în turul 3 de la US Open

Sorana Cîrstea, eliminată dramatic în turul 3 de la US Open

Sorana Cîrstea a fost eliminată dramatic în turul 3 de la US Open de favorita numărul 20, Karolina Muchova.

Sportiva noastră a cedat cu 6-3, 2-6, 7-6 (7) un meci pe care l-a avut în mână și în care a servit pentru calificare, iar apoi la tie-break a avut trei mingi de meci ratate.

Meciul a început într-o notă marcată de echilibru. Sorana a fost foarte concentrată și a căutat loviturile precise. Echilibrul s-a rupt însă în primul set când Muchova a profitat de prima minge de break avută, a făcut 4-3, iar apoi a luat setul cu 6-3.

Setul secund ne-a arătat însă o Sorana extrem de curajoasă, care a pus-o continuu sub presiune pe Karolina Muchova. În aceste condiții, scorul de 6-2 a fost mai mult decât meritat, iar Sorana a trimis meciul în decisiv.

Actul decisiv a fost de-a dreptul electrizant, cu multe răsturnări de situație. Sorana a condus cu 5-3 la game-uri, dar nu a reușit să obțină victoria, iar apoi a pierdut la tie-break deși a condus cu 6-3.

ADVERTISING

În optimile de finală, Muchova o va întâlni pe învingătoarea dintre Vika Azarenka și Iga Swiatek. Partida din optimi va avea loc luni, la o oră care nu a fost stabilită.

Sorana nu a reușit să obțină cea mai bună performanță la US Open din întreaga carieră. Sportiva noastră e la treia eliminare în turul 3.

Calificarea în optimile de la US Open îi aduce Muchovei un cec în valoare de 250 de mii de dolari.

CÎRSTEA - MUCHOVA 3-6, 6-2, 6-7 (7)

21:56 - Final de meci! Muchova o elimină pe Sorana la tie-break, la 7, după ce sportiva noastră a avut 6-3.

21:43 - Game pentru Sorana și meciul continuă la tie-break!

21:38 - Muchova are 6-5 și Sorana servește acum pentru a prelungi meciul!

21:35 - Muchova face break și scorul este 5-5.

21:33 - Sorana salvează două mingi de break, dar Muchova mai obține una!

21:27 - Muchova face 5-4 și acum Sorana servește pentru victorie!

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

21:24 - Sorana face 5-3, iar acum Muchova servește pentru a rămâne în meci.

21:19 - Game câștigat ușor de Muchova, dar acum Sorana servește pentru a face încă un pas spre calificare.

21:17 - Sorana se desprinde la 4-2 și e tot mai aproape de victorie!

21:12 - Sorana face un nou break clar și are 3-2!

21:09 - Muchova face rebreak și scorul este 2-2.

21:02 - Break la zero pentru Sorana, care conduce cu 2-1!

21:00 - Sorana revine de la 0-40, câștigă 5 puncte la rând și scorul devine 1-1!

20:55 - Sorana ratează două mingi de break în acest game și Muchova are 1-0.

20:49 - A început setul decisiv.

20:47 - Sorana câștigă setul secund cu 6-2 și intrăm în decisiv!

20:45 - Două mingi de set pentru Sorana!!!

20:43 - Sorana ratează o minge de set și scorul devine 5-2. Sori servește acum pentru a trimite meciul în set decisiv!

ADVERTISING

20:41 - Minge de set pentru Sorana!!!

20:39 - Sorana face 5-1, iar Muchova servește acum pentru a rămâne în set!

20:35 - Muchova întrerupe seria Soranei, dar românca are un avans consistent totuși.

20:31 - Game alb și scorul este 4-0 pentru Sorana! Sportiva noastră joacă extraordinar!

20:28 - Sorana joacă excelent, mai face un break și are 3-0!

20:24 - Sorana face 2-0 după un game nebun, în care a condus cu 40-0, a fost egalată, iar apoi și-a revenit!

20:19 - Sorana începe setul secund cu un break!

20:17 - A început setul secund.

20:15 - Muchova mai face un break și câștigă primul set cu 6-3!

20:10 - Muchova face 5-3, iar Sorana servește acum pentru a rămâne în set.

20:05 - Muchova profită de prima minge de break pe care o are și conduce cu 4-3.

20:00 - Un nou game echilibrat pe serviciul Muchovei, dar scorul devine 3-3. Se merge cap la cap, dar Sorana e în meci și ne dă speranțe pentru o noua victorie!

19:56 - Sorana face 3-2 după un game echilibrat, pe care l-a gestionat corect!

19:52 - Muchova servește și ea solid și scorul devine 2-2.

19:48 - Game la 0 pentru Sorana, care are un start bun și conduce cu 2-1!

19:45 - Game foarte echilibrat, s-a ajuns la deuce. Muchova își face însă serviciul, dar Sorana joacă foarte bine.

19:41 - Sorana servește excelent și câștigă game-ul fără probleme. Sori e foarte bună și în schimburile prelungite.

19:39 - A început meciul cu Sorana la serviciu!

19:33 - Avem imagini de la New York! Cele două jucătoare încep încălzirea!

Sorana ocupă locul 77 WTA, iar Muchova este pe locul 26.

Este prima întălnire dintre cele două jucătoare.

Sorana se află pentru a treia oară în turul 3 de la US Open.

Meciul este televizat de Eurosport.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇