Boris Becker îi transmite un mesaj Simonei Halep după ce a criticat-o pentru retragerea de la US Open

Boris Becker îi transmite un mesaj Simonei Halep după ce a criticat-o pentru retragerea de la US Open

Fostul mare tenismen german Boris Becker a avut un mesaj special pentru Simona Halep și Ashleigh Barty, sportive pe care anterior le criticase anterior pentru retragerea de la US Open.

Becker a afirmat că Simona și Ashleigh ar trebui să lupte mai mult pentru jucătoarele din generațiile lor și să se comporte că niște lideri.

"Avertizez că aceste jucătoare trebuie să aibă grijă să nu se piardă pe drum. Djokovici susține jucătorii, iar Simona Halep și Ash Barty ar trebui să facă și ele asta. Trebuie să lupți pentru drepturile tale, trebuie să îți faci dorințele publice. Ele ar putea face asta, dar se opresc, ceea ce este o greșeală", a spus Boris Becker la Eurosport Germania.

ADVERTISING

În schimb, Boris Becker a dat-o exemplu pozitiv pe Serena Williams.

"În urmă cu zece ani, Serena a luptat mult pentru premii ca ele să fie egale cu cele ale bărbaților", a completat Becker.

Zilele trecute, Becker le-a criticat vehement pe sportivele care s-au retras de la US Open, acuzandu-le de egoism.

„Eu aș fi mers cu siguranță la US Open. De fapt, după jumătate de an fără tenis, aș fi înotat Atlanticul că să ajung acolo! Dacă în adâncul sufletului ești un luptător și n-ai avut șansa să joci, nu ai fi fost disperat să joci din nou după atât timp?

ADVERTISING

Cu siguranță nu toată lumea a simțit la fel și știu că sunt vremuri dificile, dar sunt la fel pentru toată lumea. Trebuie să spun că sunt surprins și dezamăgit de faptul că 6 din primele 10 jucătoare ale lumii nu sunt la US Open și sper că o să regrete! Îmi pare rău că aceste jucătoare de top nu sunt la New York! Sunt primul care apreciază cât de multe aduc acestor turnee și cred că merită premii egale ca bărbații, dar unele dintre ele au reacționat puțin egoist”, a spus Becker.

Printre jucătoarele care s-au mai retras de la US Open se mai află, pe lângă Simona Halep, Ashleigh Barty, Elina Svitolina, Kiki Bertens, Bianca Andreescu, Belinda Bencic, Ana Bogdan, Polona Hercog, Fiona Ferro, Andrea Petkovic, Julia Goerges, Hsieh Su-Wei, Barbora Krejcikova, Svetlana Kuznetsova, Anastasia Pavlyuchenkova, Shuai Peng, Anastasia Potapova, Sam Stosur, Barbora Strycova, Wang Qiang, Wang Xiyu, Wang Yafan, Zheng Saisai și Zhu Lin.

ADVERTISING

SpotMedia.ro e sursa numărul 1 de informații despre Simona Halep! Citește și:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!