Irina Begu, despre semifinala cu Simona Halep

Irina Begu, despre semifinala cu Simona Halep

Irina Begu a vorbit despre semifinala pe care o va disputa astăzi cu Simona Halep în cadrul turneului de la Praga.

„E prietena mea, ne știm foarte bine, am stat mult timp în aceeași camera. Va fi un meci bun, e întodeauna dificil să joci împotriva ei. Voi încerca să ma bucur de meci și vom vedea în câteva ore ce voi face”, a spus Irina la interviul de după meci.

Cu Simona, Irina va juca la doar câteva ore distanță de la victoria obținută în sferturile de finală cu Sara Sorribes Tormo.

Vezi: Irina Begu vs Simona Halep în semifinalele de la Praga: De câte ori s-au mai întâlnit până acum

ADVERTISING

Irina Begu s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele turneului de la Praga, acolo unde o va întâlni, tot astăzi, pe Simona Halep.

Tenismena română aflată pe locul 82 în ierarhia WTA a învins-o în sferturile de finală pe spaniola Sara Sorribes Tormo (locul 84 WTA), într-un meci întrerupt vineri din cauza ploii și reluat sâmbătă.

6-2, 4-6, 6-2 este scorul cu care s-a impus Irina.

Semifinala dintre Simona Halep și Irina Begu se va disputa sâmbătă, în jurul orei 16:00. Înaintea acestei partide se va juca cealaltă semifinală, în care se vor duela Elise Mertens și Kristyna Pliskova.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Cele două reprezentante ale României s-au mai întâlnit de șase ori până acum, toate disputele fiind câștigate de Simona.

Ultima întâlnire directă a avut loc în 2018, la Shenzhen, când Simona s-a impus cu 6-1, 6-4.

Jocul dintre Simona Halep și Irina Begu va putea fi urmărit, în format LIVE text, pe site-ul SpotMedia.ro.

Iată ce mai puteți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!