Grupul ceh APS-Holding a vândut acțiunile de la Rapid

Grupul ceh APS-Holding a vândut acțiunile de la Rapid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Victor Angelescu este singurul acţionar al clubului de fotbal FC Rapid Bucureşti, după ce a a achiziţionat cele 49% din acţiunile deţinute până acum de grupul ceh APS-Holding, a confirmat, joi, gruparea, pe pagina sa de Facebook.

„Oficial, s-a concretizat această tranzacţie, am achiziţionat partea celor de la APS, o companie ce a fost alături de noi încă din Liga 3, iar cu această ocazie vreau să le mulţumesc pentru aportul lor la performanţele Rapidului. Au fost nişte parteneri de nădejde, împreună am realizat lucruri frumoase şi am reuşit să ducem Rapidul acolo unde îi este locul, în prima ligă. Rapid a redevenit un brand puternic în fotbalul românesc, iar acesta este doar începutul”, a declarat Angelescu.

ADVERTISING

Antreprenorul şi investitorul ceh Martin Machon, deţinătorul pachetului de acţiuni, nu a fost direct implicat în conducerea clubului, motiv pentru care, după ce Rapid a promovat în prima ligă, a decis să-şi vândă acţiunile, a precizat joi APS România.

''Dezvoltarea Rapid Bucureşti de-a lungul ultimilor patru ani a fost o mare provocare, însă a susţinut totodată şi creşterea brandului APS România. Le dorim Rapidului şi lui Victor mult noroc în această nouă etapă din istoria clubului şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem echipa la cel mai înalt nivel al competiţiilor europene'', a declarat Martin Machon.

ADVERTISING

Grupul APS operează în principal pe pieţe din Europa Centrală şi de Sud-Est. Compania este reprezentată în 15 ţări. Activitatea de bază a grupului APS este reprezentată de trei piloni: investiţie, administrarea şi gestionarea creanţelor restante, investiţiile imobiliare, recuperarea datoriilor. În prezent, administrează portofolii NPL, cu o valoare nominală de peste 10,3 miliarde de euro.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!