Gigi Becali l-a ofertat pe Anghel Iordănescu

Gigi Becali l-a ofertat pe Anghel Iordănescu

Anghel Iordănescu a dezvăluit că a fost ofertat de Gigi Becali pentru a prelua funcția de antrenor principal al lui FCSB.

Fostul selecționer al României a mărturisit că a purtat discuții pe acest subiect în „câteva rânduri”, ultima oara în urmă cu trei ani, după ce a plecat de la Federația Română de Fotbal.

Discuțiile nu s-au concretizat deoarece "Gigi Becali își dorește să rămână așa cum este el… să rămână nu numai patron, omul care decide, cel mai important om din club", spune Anghel Iordănescu.

"Au fost discuții directe în câteva rânduri cu Gigi Becali, la FCSB. Dar în momentul de față sunt bine așa cum sunt. Cam acum trei ani, după ce am plecat de la Federație. Ce rost mai are să discutăm? E un subiect încheiat, nu mai are niciun sens.

Gigi e greu de schimbat (râde - n.red.). Eu cred că, în momentul de față, Gigi Becali își dorește să rămână așa cum este el… să rămână nu numai patron, omul care decide, cel mai important om din club. Dar trebuie să remarcăm și faptul că Gigi Becali a investit cu adevărat la FCSB și indirect în fotbalul românesc. Dacă nu era el, convingerea mea e că fotbalul suferea și mai mult. Multe echipe supraviețuiesc și datorită lui Gigi Becali.

Lăsând la o parte latura sportivă, și aici e o critică pe care i-o aduc, cred că el se mulțumește și satisfacția lui numărul 1 este de a fi omul care decide. Nu-l mai interesează performanța. Cred că greșește că nu-i lasă pe cei pe care îi angajează să ia deciziile, oamenii de fotbal"

Anghel Iordănescu, la Realitatea Sportivă
ADVERTISING

Anghel Iordănescu (70 de ani) este liber de contract din 2016, când s-a despărțit de naționala României, pe care a pregătit-o la Campionatul European din acel an.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇