Gică Hagi a fost întrebat când va reveni la Viitorul Constanța, echipă pe care a părăsit-o în vara acestui an.
„Regele” a afirmat că, cel mai devreme, va reveni la Viitorul Constanța abia în vara anului 2021.
"Momentan, până în vară nu iau în calcul revenirea la Viitorul", a spus Hagi la Telekom Sport.
De asemenea, Hagi a anunțat că are încredere totală în spaniolul Ruben de la Barrera, căruia i-a predat echipa. Totuși, Hagi i-a impus clauze clare în contract să promoveze tinerii.
"Sigur că are clauze în contract să promoveze tinerii. Dar a trebuit să-i aduc și jucători străini pentru a-i asigura condițiile necesare", a adăugat Hagi.
De altfel, și antrenorul spaniol afirmă că se înțelege perfect cu Gică Hagi.
„Vorbim aceeași limbă. Sunt înconjurat de doua legende ale României, Hagi și Popescu. Experiența de aici este îmbogățită de prezența lor. Contactul cu ei este permanent”, a afirmat Ruben de la Barrera.
El a mai anunțat că obiectivul echipei din acest sezon este calificarea în play-off-ul Ligii 1.
După 7 etape, Viitorul este pe locul 8, cu 9 puncte, dar echipa e neînvinsă de patru runde.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: