Fostul președinte executiv al lui Dinamo, Dorin Șerdean, a fost arestat preventiv în urma unei decizii a Tribunalului București, la solicitarea Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi.
Șerdean a fost arestat sub acuzația că ar fi emis scrisori de garanție false într-un caz de fraudare a fondurilor europene, conform Digi24.
Totul face parte dintr-un amplu caz de fraudare de fonduri europene, în valoare de peste 30 de milioane de euro, potrivit sursei citate.
În acest caz au fost făcute luna trecută 40 de percheziții în localități din România și Franța.
Potrivit procurorilor europeni, în perioada 2020-2023 au fost emise mai multe scrisori de garanție de către bănci fictive sau entități financiare care nu dispuneau de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate.
În prezent, Dorin Serdean deține 0.1% din acțiunile clubului Dinamo, după ce fanii l-au convins să cedeze pachetul majoritar.