FCSB rămâne acum cantonată în campionatul intern după eliminarea din cupele europene, iar în viitorul apropiat va avea un meci infernal acasă cu proaspăta lideră din clasament, Universitatea Craiova.
Iar acest mare derbi se va juca pe stadionul Steaua, după cum a confirmat chiar patronul FCSB, Gigi Becali.
Până acum, FCSB a bifat deja două partide pe această arenă, e vorba de meciurile cu CFR Cluj și Nordsjaelland, din preliminariile Conference League.
„Cred că Craiova și CFR ar fi cele mai periculoase anul asta. Craiova, care are echipă mai valoroasă, și CFR, care încă nu pot să îmi dau seama. Au făcut o impresie bună, dar după aia mi-am stricat-o, e bine că mi-am stricat-o. Dar Craiova e o echipă care are jucători valoroși, dar să vedem dacă o să fie puși în valoare, asta e important. (n.r.: Întrebat dacă se va juca meciul cu Universitatea în Ghencea) Păi o să fie pe Ghencea, da”, a declarat Gigi Becali, conform cotidianului Prosport.
Până la acel meci însă, FCSB are meci acasă duminică seara cu Poli Iași, pe Arena Națională, de la 21.30. Ulterior, în următoarea rundă, roş-albaştrii se vor deplasa la Arad, pentru duelul cu UTA. Meciul cu oltenii va avea loc pe 2 sau 3 septembrie.
D.A.