Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, încă foarte afectată de războiul din ţara sa, a anunţat miercuri că nu va participa la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (22 mai-5 iunie).
„Din păcate, anul acesta nu voi fi prezentă la Roland Garros. O să-mi fie dor”, a declarat Svitolina, numărul 27 mondial, într-un interviu acordat AFP.
În cursul zilei de miercuri, numele Elinei Svitolina a fost eliminat de pe lista de înscrieri la turneul parizian pe zgură.
Pe 29 martie, Svitolina, epuizată fizic şi psihic, a anunţat pe reţelele de socializare că ia o pauză de câteva săptămâni, fără a preciza data revenirii sale în circuit.
Fosta nr.3 mondial a menţionat, în special, durerile persistente de spate, dar şi "inima insuportabil de sfâşiată" din cauza tragediei cu care se confruntă Ucraina, invadată de trupele ruse începând din 24 februarie.
Elina Svitolina nu a mai evoluat în nicio competiţie după eliminarea sa în primul tur al turneului de la Miami, pe 24 martie, când s-a înclinat în faţa britanicei Heather Watson în trei seturi: 4-6, 6-3, 7-6 (7/4).
"În prezent mă concentrez pe familia mea şi pe fundaţia mea (pentru copii şi tenis)", a mai spus Svitolina, adăugând că este "foarte neliniştită" în special de atacurile armatei ruse asupra oraşului său natal, Odesa, unde se află încă o parte a familiei ei.
"Din punct de vedere metal, este obositor să vezi toate aceste lucruri teribile se întâmplă oamenilor şi să nu ştii ce se va întâmpla mâine sau peste o oră, este foarte înfricoşător. Este o preocupare permanentă", a precizat jucătoarea în vârstă de 27 ani, căsătorită cu tenismanul francez Gael Monfils.