Tenismanul sârb Novak Djokovic, nr. 1 ATP, a declarat că, în cazul în care publicul nu va putea asista la întrecerile olimpice de la Tokyo, şi-ar putea reconsidera participarea sa la Jocurile Olimpice 2020 (23 iulie – 8 august), transmite AFP.
”Am prevăzut să joc la Jocurile Olimpice, dacă spectatorii sunt autorizaţi. Dacă nu va fi cazul, voi reflecta de două ori înainte de a participa”, a declarat campionul sârb după calificarea în semifinalele turneului de la Belgrad.
Organizatorii Jocurilor de la Tokyo au interzis deja prezenţa spectatorilor străini şi decizia privind spectatorii autohtoni urmează să fie luată în luna iunie.
Djokovic nu este primul star al tenisului care îşi exprimă îndoielile privind participarea la Jocurile Olimpice. Rafael Nadal şi Serena Williams au declarat recent că nu sunt siguri de participarea lor la Tokyo.
Elveţianul Roger Federer, fost lider mondial, a estimat că sportivii au nevoie de o confirmare certă a disputării Jocurilor în această vară, adăugând că încă nu a luat o decizie fermă. Naomi Osaka şi Kei Nishikori au pus sub semnul întrebării oportunitatea menţinerii Jocurilor de la Tokyo din cauza pandemiei de coronavirus.
Mai multe prefecturi din Japonia, inclusiv Tokyo, se află în stare de urgenţă din cauza unei recrudesenţe a cazurilor de infectare, iar publicul japonez se opune în majoritate menţinerii evenimentului olimpic în această vară. Există temeri că venirea sportivilor străini ar putea introduce noi tulpini ale noului coronavirus, mult mai agresive.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: