Contract semnat la FCSB: "Am avut oferte mai bune"

Contract semnat la FCSB: "Am avut oferte mai bune"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a oficializat încă o mutare în această vară.

Fundașul dreapta Valentin Crețu și-a prelungit contractul pe încă 6 luni cu gruparea roș-albastră.

„Am semnat, am prelungit, am acceptat toate condiţiile lor. Am avut şi eu ceva mai bun, dar am acceptat condiţiile lor, am acceptat un salariu mai mic. Am semnat contractul în același timp cu rezilierea. Am semnat pe un an cu rezilierea pe 6 luni, sunt aici până în decembrie.

De ce am acceptat toate astea? Pentru că vreau să joc la cel mai înalt nivel. Iubesc acest club şi în special pentru suporteri, ei sunt cei mai importanţi la un club. Mă iubesc şi sunt apreciat, pentru asta am acceptat toate lucrurile. Mereu am dat dovadă de caracter, am o vârstă, am doi copii acasă, contează şi partea financiară, dar de data asta nu a contat şi de mai multe ori n-a contat. Iubeşti un club şi vrei să joci la el, renunţi la foarte multe chestii”, a spus Crețu pentru Prima Sport.

Deși a împlinit 37 de ani, Vali Crețu rămâne o piesă importantă în angrenajul celor de la FCSB. Fundașul dreapta a evoluat în 39 de partide în sezonul recent încheiat.

Crețu se numără printre jucătorii cu cea mai lungă vechime din lot, fiind adus de FCSB în 2019, de la Gaz Metan Mediaș.

A mai evoluat de-a lungul carierei pentru Gloria Buzău, Râmnicu Sărat, Concordia Chiajna, Rapid București, Beroe, Săgeata Năvodari, Gaz Metan Mediaș (în două perioade), Energie Cottbus și ACS Poli Timișoara.

De la sosirea la FCSB și până în prezent, fundașul a adunat numeroase partide: 246 de meciuri oficiale, un gol marcat și 22 de pase decisive în tricoul roș-albastru.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google