Cea mai bună veste a zilei vine astăzi să calmeze puțin apele și să încurajeze vaccinarea: cercetătorii britanici au demonstrat că vaccinul AstraZeneca e la fel de bun ca serul Pfizer.
În plus, dacă ați ratat noutatea, vă spunem noi: din iunie avem certificat european de sănătate, deci călătorim mai ușor.
Mai departe, vorbim despre o companie privată care, deși a avut mult de câștigat în perioada în care toată lumea era izolată și comanda online, azi investește într-o campanie pro vaccinare cu vocea lui Victor Rebengiuc.
Nu în ultimul rând, avem încă un gest umanitar din partea asociației M.A.M.E. de care suntem mândri.
Vaccinurile Pfizer și AstraZeneca sunt la fel de bune
Primul studiu din lume care a realizat o comparaţie directă între reacţiile imunitare declanşate de vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca a descoperit niveluri comparabile de protecție la persoanele de peste 80 de ani, după inocularea lor cu prima doză a oricăruia dintre cele două seruri, au anunţat miercuri autorii acestei cercetări.
La capitolul anticorpi, cele două vaccinuri sunt la fel de bune, arată studiul realizat în Marea Britanie. La nivelul celulelor T, a fost observat un răspuns imunitar chiar mai puternic în rândul persoanelor vaccinate cu serul AstraZeneca.
Din iunie avem certificat european de sănătate
Statele membre UE s-au înțeles ca, începând din iunie, călătoriile să se facă în baza unui certificat de sănătate care să ateste fie vaccinarea, fie existența anticorpilor în urma bolii, fie un test Covid negativ.
Actul va fi valabil un an și este menit să ne ajute să călătorim mai ușor.
Compania de curierat DPD România susține campania de vaccinare anti-Covid
Compania de curierat DPD România face apel la responsabilitate și își exprimă susținerea pentru campania de vaccinare împotriva COVID-19.
Mesajul este transmis prin vocea actorului Victor Rebengiuc.
În clip mai apar actrița Rodica Lazăr și balerina Alice Minoiu. Producția „Drumul responsabilității” atrage atenția asupra mai multor domenii afectate de pandemie precum industria Horeca, cultura, sportul și educația.
90 de copii cu boli grave au beneficiat de consiliere nutrițională și fiziokinetoterapie
Asociația M.A.M.E. a derulat, în perioada 21.10.2020 – 31.03.2021, proiectul „Factorii esențiali pentru o sănătate bună: alimentația și mișcarea” finanțat cu suma de 48.000 lei, în cadrul programului ”În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Proiectul a avut scopul de a facilita accesul gratuit la servicii de consiliere nutrițională și recuperare medicală prin fiziokinetoterapie în cazul a 90 de copii diagnosticați cu boli grave, în vederea redobândirii stării de sănătate și a dezvoltării unui stil de viață sănătos.
Ședințele au avut loc la Centrul Steluțelor, centru de suport, consiliere și recuperare psiho-socio-medicală, înființat de Asociația M.A.M.E. din dorința de fi alături de copiii cu afecțiuni grave în perioada de confruntare cu boala.
Citește și: