Tot mai multe pensii speciale de la o lună la alta. Cea mai mare e de aproape 21.000 de lei

Tot mai multe pensii speciale de la o lună la alta. Cea mai mare e de aproape 21.000 de lei

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a făcut vineri un bilanț al pensiilor speciale plătite în luna iulie, precizând că cea mai mare astfel de indemnizație este de 20.885 de lei.

În total, au fost plătite 9.864 de pensii speciale, cu 22 mai multe faţă de luna anterioară). Cei mai mulţi beneficiari – 4.733, sunt magistrați. Aici s-a înregistrat și „cea mai mare pensie medie”, CNPP precizând că 19.525 lei sunt suportați din bugetul de stat, iar 4.149 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

ADVERTISING

În cazul diplomaților și a foștilor angajați din corpul consular au fost plătite în iulie 766 de pensii speciale. Aici, CNPP nu spune care a fost cea mai mare, dar precizează că cea medie a fost de 5.783 de lei, din care 2.816 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Nici la foștii parlamentari nu aflăm care e cea mai mare pensie specială plătită, ci doar că cea medie e de 4.930 de lei, din care 2.528 de lei sunt acoperiți de la bugetul de stat. În iulie au primit pensie specială 732 foști parlamentari.

ADVERTISING

În cadrul celor care au făcut parte din aviaţia civilă din România pensia medie se ridică la 11.374 de lei, din care 7.553 lei suportaţi din bugetul de stat. În acest domeniu sunt în plată 1.394 de pensii speciale.

Alți 566 de beneficiari sunt foști angajați ai Curții de Conturi. Aici, pensia medie este de 8.474 de lei, din care 3.424 de lei cota suportată din bugetul de stat.

Alte 1.673 de persoane au lucrat ca personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi au acum pensie specială. Cea medie e 4.992 de lei, din care 2.582 de lei sunt suportaţi din bugetul de stat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇