Sindicatul Europol reclamă condiţiile de cazare ale studenţilor de la Academia de Poliţie, unde studenţii stau câte 16 într-o cameră, nu au apă caldă, iar multe dintre toalete sunt nefuncţionale.
”Bine aţi venit în Academia de Poliţie….Acesta este rezultatul managementului performant din ultimii ani”, au scris reprezentanţii Sindicatului Europol, care au postat mai multe fotografii pe Facebook.
Sindicaliştii susţin că ”studenţii Academiei de Poliţie sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanţii MAI le aduc la cunoştinţă cât de importanţi sunt pentru instituţie şi societate”.
”Astăzi, viitorii poliţişti sunt nevoiţi să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-şi poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncţionale într-o proporţie covârşitoare, iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba.
Oare secretarul de stat Raed Arafat ce părere are despre normele de securitate la incendiu? Cât de siguri sunt studenţii în acele dormitoare supraaglomerate dacă s-ar produce un scurt circuit la o priză?”, au mai scris sindicaliştii.
Aceştia afirmă că viitorii poliţişti stau pe durata studiilor în condiţii mult mai proaste decât în orice penitenciar din ţară.
”Între timp, cei ce nu sunt "capabili" să-i mintă pe studenţi referitor la soluţionarea problemelor de cazare sunt îndemnaţi să-şi caute alt loc de muncă”, susţin sindicaliştii.