România are astăzi mai puțini oameni care muncesc decât în urmă cu 15 ani, dar mai mulți salariați.
Un studiu publicat de Monitorul Social al Fundației Friedrich Ebert, cu ocazia zilei de 1 Mai, arată cum s-a schimbat piața muncii între 2008 și 2024 și unde se concentrează, de fapt, locurile de muncă.
Mai puțini oameni activi, dar mai mulți salariați
După aderarea la Uniunea Europeană, populația ocupată civilă a scăzut cu aproximativ un milion de persoane: de la 8,7 milioane în 2008 la 7,7 milioane în 2024, potrivit datelor INS.
În același timp însă, numărul salariaților a crescut, de la 5,2 milioane la 5,8 milioane. Scăderea vine în special din zona muncii informale sau independente: lucrătorii familiali neremunerați sunt cu 72% mai puțini decât în 2008, iar cei pe cont propriu au scăzut cu 31%.
Privatul câștigă teren
Structura ocupării s-a schimbat ușor în favoarea mediului privat. Dacă în 2008, 79,9% dintre românii ocupați lucrau în sectorul privat, în 2024 ponderea a ajuns la 81,8%.
În schimb, sectorul public a rămas aproape neschimbat ca pondere, cu circa 16,5% din totalul populației ocupate.
Rata de ocupare crește timid
Proporția celor care muncesc din totalul populației apte de muncă (15–64 de ani) a crescut doar ușor, de la 62,5% în 2008 la 63,4% în 2024.
Diferențele între femei și bărbați se mențin: rata de ocupare a femeilor este mai scăzută, ajungând la 58,3% în 2024, față de 57,8% în 2008.
Unde se muncește cel mai mult
Disparitățile regionale rămân puternice. Cele mai ridicate rate de ocupare sunt în:
- Cluj – 78%
- Timiș – 77%
- Sibiu – 74%
La polul opus, cele mai scăzute niveluri sunt în:
- Giurgiu – 40%
- Botoșani – 41%
- Călărași – 41%
Bucureștiul este un caz aparte: aici lucrează aproximativ 1,3 milioane de persoane, mai multe decât populația rezidentă de vârstă activă, datorită navetei din județele din jur.
Un decalaj care persistă
Datele arată o piață a muncii în transformare, cu mai puține forme de ocupare precare și mai multă muncă salariată, dar și cu diferențe regionale mari.
Autorii studiului atrag atenția că sunt necesare politici publice care să reducă aceste decalaje și să îmbunătățească accesul la muncă, mai ales în zonele rămase în urmă.