Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, consideră că ”România are unul dintre cele mai accesibile sisteme de vaccinare din Europa”.
El îi contrazice, astfel, pe cei care critică campania de vaccinare și spun public că motoarele și-au redus turația în ce privește imunizarea antiCovid.
Gheorghiță a anunțat, marți, mai multe măsuri ce intră în vigoare în perioada următoare, tocmai pentru a face și mai accesibilă vaccinarea.
Detalii despre ele găsiți aici - Și cei care nu știu să folosească platforma se vor putea programa la vaccinare. Intră în funcțiune și centrele mobile, care folosesc exclusiv Moderna
Gheorghiță a promis că va publica și clasamentul pe județe în ce privește rata de vaccinare. El a precizat însă că în Capitală astăzi a ajuns la 23%.
Maratoane de vaccinare cu studenți și rezidenți
Medicul a lăudat și proiectul de la Timișoara, unde va avea loc un ”maraton de vaccinare”, timp de trei zile și trei nopți.
Gheorghiță a spus că vrea ca astfel de maratoane să fie organizate la nivel național, în special în centre universitare, unde, pe bază de voluntariat, se va putea ca cei care administrează vaccinul să fie studenții sau rezidenții.
În plus, el a anunțat că în această perioadă sunt operaționalizate și primele centre de vaccinare de tip drive-thru. Primul va fi deschis săptămâna aceasta în Deva, Hunedoara. Săptămâna viitoare va fi deschis și unul în București.
Află mai multe informații despre evoluția epidemiei de COVID în România și desfășurarea campaniei de vaccinare: