Încă nu e clar dacă parcurile vor fi, în sfârșit, curățate și pregătite corespunzător pentru viitorul sezon sau dacă pe bucureșteni îi așteaptă încă un an de plimbare printre bălării, așa cum a fost 2021.
Până prin 2018, de îngrijirea marilor parcuri din Capitală (cum ar fi Herăstrău, Cișmigiu, Tineretului etc) s-a ocupat Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB).
Ulterior, Gabriela Firea și majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General de la acea vreme au înființat Compania Municipală Parcuri și Grădini SA. Iar ALPAB – în loc să facă lucrările din parcuri ca până atunci – a început să i le comande companiei municipale. Serviciul public de îngrijire a parcurilor - care presupune exclusivitate la încheierea contractelor - i-a fost delegat acestei companii municipale. Ulterior, de o mică parte dintre lucrări s-a ocupat și CM Întreținerea Arborilor și a Spațiilor Verzi SA.
In teorie, respectivele companii puteau funcționa în beneficiul bucureșteanului. Adică puteau întreține bine parcurile, la prețuri accesibile.
Din păcate, însă, lucrurile n-au funcționat așa. Motivul: Firea și majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General de la acea vreme au decis să gireze prețurile mari pe care companiile municipale și-au dorit să le practice pentru serviciile lor. Așa că, în loc să le fie de folos bucureștenilor, companiile mai degrabă i-au sărăcit.
Anul buruienilor, în marile parcuri ale Capitalei
Pe 29 octombrie 2020, Nicușor Dan a preluat PMB cu conturile blocate. Putea plăti salarii și facturi curente la utilități, dar nu și îngrijirea parcurilor. Așa că, luni întregi, calendarul de lucrări necesare pentru îngrijirea parcurilor a fost neglijat.
Nu s-a săpat la timp solul pentru trandafiri. Nu s-au toaletat arborii. De fapt, nici măcar nu s-a mai tuns iarba. În consecință, odată cu trecerea timpului, parcurile au fost năpădite de vegetație înaltă, prin care au apărut căpușe.
Abia prin luna iunie a început cositul ierbii. Mai întâi timid, doar pe lângă alei. Apoi, și pe restul suprafețelor. Și, în sfârșit - după câteva săptămâni -, spațiile verzi au început să capete un aspect mai prietenos.
Dar n-a ținut mult.
Peste numai câteva săptămâni, bucureștenii au început, din nou, să se plângă că iarba a crescut prea mult, că aleile rămân nemăturate și că dau frecvent peste arbori prăbușiți. Sau că zonele cu flori decorative arată jalnic din cauza buruienilor.
În astfel de condiții au fost nevoiți să se plimbe bucureștenii prin parcuri, întreaga vară.
Abia la finalul lunii august – la scurt timp după ce s-a întors din concediu - Nicușor Dan a anunțat că preia conducerea ALPAB și că va pune lucrurile în ordine.
Primarul general a acuzat-o pe directoarea de la acea vreme a companiei Parcuri și Grădini SA, Alina Drăghiciu (numită cu sprijinul USR), că n-a administrat eficient situația și că puținele lucrări pe care PMB, prin ALPAB, și-a permis să le plătească s-au făcut prost.
În consecință, Nicușor Dan a venit personal în parcul Cișmigiu (aflat chiar vizavi de sediul PMB - n.red.) cu 40 de muncitori de la ALPAB, care s-au apucat să tundă iarba, să măture și să spele mobilierul urban.
Și în timp ce într-un colț de parc Nicușor Dan arăta presei cât de harnici sunt muncitorii ALPAB, în alte părți din Cișmigiu, angajații CM Parcuri și Grădini SA continuau să măture, fără să fie băgați în seamă de cineva.
Nicușor Dan a fost director interimar la ALPAB doar aproximativ 2 săptămâni. Ulterior, a numit-o în locul său pe Roxana Balcu, aflată și astăzi în funcție.
Lucrări mai ieftine, de la jumătatea lunii septembrie
ALPAB a transmis încă din luna iunie - la solicitarea Spotmedia.ro - că serviciile CM Parcuri și Grădini SA erau foarte scumpe. Mai exact, această companie cerea 1 leu ca să cosească un metru pătrat de iarbă, în condițiile în care, pe piață, prețul era de 39 de bani/mp.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a votat, pe 1 septembrie, o diminuare a prețurilor practicate de CM Parcuri și Grădini SA și de către CM Întreținerea Arborilor și a Spațiilor Verzi SA. Iar de pe 16 septembrie ALPAB a început să comande servicii la noile prețuri.
Tot pe 1 septembrie CGMB a votat pentru începerea procedurilor de dizolvare a celor 2 companii municipale.
Nicușor Dan a spus că Parcuri și Grădini SA nu dispare până la finele anului. Dimpotrivă, compania urma să continue să se ocupe de întreținerea parcurilor până la 31 decembrie.
Iar între timp administrația urma să ia o decizie pentru anul următor. Adică ALPAB urma să decidă fie să angajeze oameni și să preia, din nou, întreținerea parcurilor, fie să facă licitație și să aleagă firme private care să se ocupe de parcuri.
Ce a făcut și câți bani a încasat CM Parcuri și Grădini, în această toamnă
La solicitarea Spotmedia.ro, PMB a transmis că, în septembrie, ALPAB a comandat la CM Parcuri și Grădini SA lucrări diverse, de la cosit iarbă, toaletarea arbuștilor, transportul masei vegetale și spălarea și/sau curățarea locurilor de joacă și a mobilierului urban din parcuri, până la întreținerea zilnică a țarcurilor de câini. Totul a costat 2.440.171 de lei.
În luna octombrie, parte dintre lucrările executate de compania municipală au fost similare cu cele din septembrie. Dar s-au făcut și alte lucrări, specifice perioadei, cum ar fi „tăieri de corecție a arborilor și trandafirilor”. Valoarea totală a comenzilor ALPAB către CM Parcuri și Grădini SA fost de 1.094.076 de lei.
Luna următoare, adică în noiembrie, ALPAB a dat către CM Parcuri și Grădini comenzi de 1.381.730 de lei. A cerut „cosire mecanizată a gazonului și vegetației ierboase/uscate, curățarea terenului de frunze și crengi (...) nivelare (teren - n.red.), săpat alveole flori, curățarea terenului de arbori căzuți, toaletare și tăieri de corecție a arborilor, întreținere zilnică țarcuri de câini, măturat manual și mecanizat, golire și spălare a coșurilor de gunoi, spălarea pieselor de mobilier urban, spălarea locurilor de joacă”.
Iar pentru decembrie, ALPAB i-a comandat deja companiei municipale să curețe terenul de arbori căzuți și de frunze, să toaleteze arborii sănătoși și să le facă tăierile de corecție, să măture, să golească și să spele coșurilor de gunoi din parcuri și să întrețină țarcurile de câini etc.
Una peste alta - deși încă nu arată chiar cum ar trebui - marile parcuri sunt ceva mai îngrijite decât au fost în prima parte a anului.
Iar pentru următoarele 3 săptămâni, lucrările comandate de ALPAB ar trebui să continue în același ritm.
Nu e deloc clar, însă, cine și cum ar urma să întrețină parcurile de la 1 ianuarie încolo.
CM Parcuri și Grădini SA n-are viitor, dar nici nu dispare
Potrivit PMB, e mult de treabă în parcuri și în lunile ianuarie și februarie.
Terenul din parcuri trebuie curățat de lăstari, e nevoie de antiderapant pe alei, trebuie spartă gheața și făcută deszăpezire (se curăță de zăpadă și spațiile de promenadă, dar și arborii). Curățenia trebuie menținută în continuare în țarcurile de câini.
Iar în martie, e nevoie de „toaletarea arborilor, plantat flori, cosit gazon și vegetație, greblat, evacuat resturi vegetale, curățat și spălat coșuri de gunoi, măturat de alei, bănci, locuri de joacă, tuns gard viu, pregătit teren pentru gazonare”.
Întrebarea este: cine să se ocupe de toate astea?
ALPAB nu are suficienți angajați pentru astfel de lucrări și nici nu urmează să angajeze.
Iar Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) CM Parcuri și Grădini a decis, la finele lunii octombrie, ca o companie specializată să se ocupe de lichidarea societății. Așa că, în mod normal, compania municipală ar trebui să se pregătească de închidere, nu să își facă planuri de lucrări.
Problema - după cum a explicat pentru Spotmedia.ro consilierul general Ana Maria Gram (USR), care face parte din AGA companiei municipale - este că salariații au un contract colectiv de muncă (CCM), în baza căruia au dreptul la 6 salarii compensatorii. Compania municipală nu are bani să le plătească aceste drepturi. Așa că oamenii au contestat în instanță hotărârea CGMB și cea a AGA, care prevăd dizolvarea companiei municipale.
În aceste condiții, susține Ana Maria Gram, după data de 1 ianuarie 2022, compania municipală nu va mai putea lucra în parcuri decât dacă salariații reușesc să îi blocheze dizolvarea.
Dar dacă salariații continuă să își ceară drepturile și dizolvarea nu se finalizează, compania municipală ar intra în insolvență.
Situația ar fi problematică, apreciază consilierul general USR, din cauză că într-o astfel de situație, compania ar ajunge în insolvență și, probabil, ar urma falimentul. Iar utilajele pe care consilierii generali USR au încercat să le salveze ar ajunge la masa credală și s-ar împărți între furnizorii companiei municipale.
Una peste alta, nu e deloc clar dacă această companie municipală ar mai putea face treabă în parcuri, de la 1 ianuarie. Dar la acest moment nu par să fie prea mari șanse.
Și-atunci, cine va lucra?
Până la licitație de 140 de milioane de lei, negocieri fără publicare
PMB a transmis pentru Spotmedia.ro că ALPAB „urmează să demareze o procedură de achiziție pentru servicii de salubrizare și întreținere a spațiului verde, iar aceste servicii urmează să fie prestate de către operatorii economici care vor fi desemnați câștigători, prin salariații lor”.
Potrivit informațiilor instituției, valoarea aproximativă a licitației va fi de 140.000.000 de lei. Cu acești bani, ALPAB vrea să cumpere servicii de îngrijire a parcurilor pentru o perioadă de 2 ani.
Problema este că - de vreme ce n-a lansat încă licitația - ALPAB nu are timp să finalizeze o astfel de procedură de achiziție până în ianuarie. Dar cineva va trebui să facă treaba!
La solicitarea Spotmedia.ro, directorul economic al ALPAB, Răzvan Nițu, a precizat că decizia asupra tipului de achiziție pe care îl va face Administrația nu îi aparține.
Dar că - potrivit legii - orice instituție care a lansat deja o licitație poate, pe durata procedurii, să organizeze negocieri fără publicare prealabilă (încredințări directe numite, pe scurt NFP-uri - n.red.) prin care să aleagă societăți care să asigure continuitatea serviciului.
Ulterior, firmele care vor câștiga licitația vor prelua îngrijirea parcurilor de la cele contractate prin negociere fără publicare prealabilă.
Am întrebat-o pe Roxana Balcu - directoarea executivă numită de Nicușor Dan la ALPAB - dacă va face astfel de negocieri fără publicare sau dacă va apela la altă soluție.
Balcu nu ne-a răspuns la telefon. I-am solicitat informațiile printr-un mesaj pe WhatsApp. Directorul ALPAB n-a dorit, însă, să ne răspundă și ne-a transmis să cerem informațiile de la biroul de presă al PMB.
Din înțelegerea noastră, ALPAB ar trebui să lanseze licitația încă din această lună ca să poată, ulterior, să facă negocierile fără publicare și să își aleagă firme cărora să le comande lucrări de îngrijire a parcurilor. Dar când anume se va lansa licitația nu e foarte clar. ALPAB fie nu știe, fie nu vrea să spună.
Iar asta înseamnă că, de fapt, nimeni n-ar putea spune acum cine se va mai ocupa de îngrijrea parcurilor peste numai 3 săptămâni.
Spotmedia.ro va urmări situația și va reveni cu detalii.