Prefectul Capitalei spune că Nicușor Dan a încălcat legea când și-a delegat atribuțiile city managerului. Care sunt consecințele

Potrivit informațiilor Spotmedia.ro, o persoană a început o acțiune în instanță prin care își dorește invalidarea hotărârii de Consiliu General prin care s-a adoptat bugetul Primăriei Municipiului București (PMB) pentru anul în curs.
Prefectul Capitalei spune că Nicușor Dan a încălcat legea când și-a delegat atribuțiile city managerului. Care sunt consecințele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cu o întârziere de câteva luni și după ce și-a delegat nelegal atribuțiile către fosta sa șefă de cabinet, Nicușor Dan face, în sfârșit, demersuri pentru alegerea unui viceprimar care să conducă orașul în locul lui, la nevoie.

Înainte de Paști, Nicușor Dan a petrecut o perioadă acasă, în izolare, după ce a aflat că fiica sa are Covid 19. Pentru respectiva perioadă – deși a continuat să lucreze și să participe la ședințe – Nicușor Dan și-a delegat atribuțiile, prin dispoziție de primar, către administratorul public (city managerul – n.red.) al Bucureștiului, Diana Punga.

Aceasta este o apropiată a lui Nicușor Dan. I-a coordonat campania electorală și ulterior i-a fost șefă de cabinet, la primărie.

Cu toate astea, potrivit Instituției Prefectului, Codul Administrativ prevede că Nicușor Dan își poate legea atribuțiile doar către unul dintre viceprimari, nu și către administratorul public.

ADVERTISING

Instituția Prefectului l-a și informat pe Nicușor Dan cu privire faptul că dispoziția 355/19.04.2021 (prin care și-a delegat atribuțiile către managerul public al Bucureștiului) este nelegală.

instiintare-Institutia-Prefectului

În consecință, Nicușor Dan a pus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de miercuri, 2 iunie, un proiect de hotărâre prin care propune alegerea unuia dintre viceprimari ca prin înlocuitor al său, în cazul în care nu-și poate exercita atribuțiile.

Întrebarea este: sunt sau nu legale documentele semnate și procedurile inițiate de administratorul public, în perioada în care a deținut fără drept atribuții de primar general?

În teorie, mare parte dintre probleme se pot rezolva destul de ușor. Mai exact – potrivit unei declarații date de Alin Stocia pentru Europa FM – Nicușor Dan va trebui să ratifice (să semneze și el – n.red.) documentele pe care le-a semnat managerul public, în perioada în care i-a ținut locul fără ca legea să-i confere acest drept.

ADVERTISING

Marea problemă este că, în perioada în care Nicușor Dan își delegase atribuțiile, a fost convocată și ședința de Consiliu General în care s-a adoptat bugetul Capitalei pentru anul în curs.

Potrivit informațiilor Spotmedia.ro, o persoană a început o acțiune în instanță prin care își dorește invalidarea hotărârii de Consiliu General prin care s-a adoptat bugetul Primăriei Municipiului București (PMB) pentru anul în curs.

Printre motivele invocate se numără și faptul că - de vreme ce nu avea dreptul să exercite atriuțiile primarului - administratorul public nu avea cum să convoace legal ședința de Consiliu General în care s-a adoptat bugetul.

Consilierii generali consultați de Spotmedia.ro susțin, însă, că informații privind încercarea de invalidare a bugetului n-au fost comunicate de Primărie, pe cale oficială.

”Din datele pe care le deținem, hotărârea prin care s-a adoptat bugetul nu a fost atacată în instanță. Și nici nu credem că există risc de invalidare a acestei hotărâri”, a precizat pentru Spotmedia.ro Diana Mardarovici (PNL), membru al Comisiei de buget din cadrul Consiliului General.

ADVERTISING

Adrei Rigu (USR PLUS) – președinte al Comisiei juridice și de disciplină din Consiliul General – a precizat pentru Spotmedia.ro că nu a primit nicio informare din partea Primăriei Capitalei cu privire la atacarea în instanță a bugetului.

”Grupul USR PLUS a insistat de mai multe ori ca atribuțiile viceprimarilor să fie clarificate.

Încă de la sfîrșitul anului 2020 am avut discuții cu Primarul General în care i-am precizat ca o clarificare a atribuțiilor viceprimarilor este de natură să eficienteze activitatea Primariei Capitalei și să ofere predictibilitate atât pentru aceștia, dar mai ales pentru instituțiile și domeniile din subordinea acestora.

Am anticipat ca amânarea luării acestei decizii poate duce la neclarități în exercitarea atribuțiilor.

Sper că nu va cauza și probleme de ordin juridic care să afecteze munca depusă până acum atât de aparatul executiv al Primarului, cât și de viceprimari și consilierii generali”, a precizat Andrei Rigu.

O inavalidare a bugetului riscă să creeze probleme majore, în condițiile în care deja Capitala e în urmă cu multe lucrări, printre care și unele urgente, cum ar fi stârpirea căpușelor sau astuparea gropilor de pe șosele.

Spotmedia.ro va urmări această situație și vom reveni cu amănunte.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇