Povestea gemenilor scafandri din Marina Română (Foto)

Povestea gemenilor scafandri din Marina Română (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Apărării Naționale (MApN) prezintă povestea gemenilor scafandri din Marina Română.

George și Vasile Nedelcu sunt fraţi, marinari, scafandri și camarazi de arme. Cei doi sunt gemeni identici și au ales să urmeze același drum în viață.

„Frații Nedelcu nu împart doar aceeași înfățișare ci și aceeași pasiune de la 14 ani: uniforma militară.

George și Vasile sunt împreună de când s-au născut și, cu unele excepții, viața lor a avut un parcurs identic. Au absolvit împreună Colegiul Național Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia. Următorul pas a fost alegerea academiei pe care o vor urma”, relatează MApN pe pagina de Facebook a ministerului.

ADVERTISING

"Am ales Academia Navală deoarece mereu m-a atras marea, am vrut la momentul respectiv să merg în misiuni pe mare cu navele de luptă, dar cel mai important lucru este că eram aproape de fratele meu geamăn, știind că aceasta era și alegerea lui. În școală toată lumea ne încurca, atât eu cât și George răspundeam și la numele celuilalt, mai apoi colegii de clasă au început să ne deosebească", a povestit Vasile Nedelcu.

S-au despărțit o perioadă

După ce au terminat academia, cei doi au ales funcții care i-au despărțit o perioadă:

ADVERTISING

„După absolvire a venit și momentul când cei doi frați s-au despărțit pentru o perioadă. George a luat prima funcție pe fregata Regele Ferdinand ca ofițer 2 în cadrul Grupului de Luptă la suprafață și aeriană, iar Vasile a ales funcția de comandant grup navigație la Puitorul de mine și plase 274.

George a continuat să facă mai multe cursuri de specializare pentru a ajunge să își atingă scopul propus, acela de a face parte din forțele de elită ale forțelor navale române. A făcut cursul de scafandru de luptă și cursul de lucrător subacvatic la Centrul 39 Scafandri. Apoi a urmat cursul de bază EOD și cursul de brevetare parașutiști din cadrul Centrului de Instruire pentru ISR, parașutiști, operații speciale și JTAC "General-maior Grigore Baștan" din Buzău.

ADVERTISING

Căpitanul George Nedelcu și locotenentul Vasile Nedelcu sunt acum amândoi la Divizionul 175 Nave Scafandri de Luptă "Comandor Constantin Scarlat", acolo unde am asistat și noi la o zi de instrucție”, se mai arată în postare.

Frați gemeni, marinari, scafandri și camarazi de arme!Frații Nedelcu nu împart doar aceeași înfățișare ci și...

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro pe Duminică, 15 august 2021

Ministerul a făcut publică povestea fraților în condițiile în care duminică a fost sărbătorită Ziua Marinei Române.

Vezi și Iohannis, VIP de Ziua Marinei. A fost și Cîțu lângă el și au făcut poze (Foto & Video)

Iată ce mai poți citi azi pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇