Parcarea din fața Aeroportului Henri Coandă se închide pentru construcția metroului

Parcarea din fața Aeroportului Henri Coandă se închide pentru construcția metroului

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului „Henri Coandă” București se va închide, începând de luni, pentru lucrările la viitoarea stație de metrou „Aeroport Otopeni”.

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că a inițiat o serie de măsuri pentru reducerea disconfortului pasagerilor.

Astfel, cei care vor dori să parcheze cât mai aproape de terminalul Plecări sunt îndrumați să acceseze parcarea situată în rondul central (parcarea P3), care va funcționa în regim „short-term”.

ADVERTISING

Instituția mai transmite că are în derulare o serie de proiecte pentru sporirea capacității de parcare pentru pasageri.

Lucrările la linia de metrou către Aeroportul Otopeni au restricționat și traficul rutier în mai multe zone din București.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat recent că lucrările la M6 trebuie să fie finalizate pe tronsonul 1 în 2027, iar pe cealaltă secţiune în 2028. Mai exact, de la Gara de Nord până la Otopeni se va putea circula în 2028.

Valoarea totală a construcţiei celor două secţiuni din magistrala de metrou M6, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, se apropie de 10 miliarde de lei, inclusiv TVA.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇