Azi încep lucrările la metroul spre Otopeni. Unele restricții de trafic țin până în septembrie

Azi încep lucrările la metroul spre Otopeni. Unele restricții de trafic țin până în septembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Traficul rutier este restricţionat, începând de sâmbătă, pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, în zona Gării Băneasa – Fântâna Mioriţa, pentru că se pregătesc lucrările la viitoarea staţie de metrou Gara Băneasa de pe Magistrala M6 1 Mai-Otopeni.

În plus, începând din 6 iulie (sâmbăta viitoare), avem restricţii şi în zona Piaţa Montreal – Piaţa Presei Libere din Capitală, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou Piaţa Montreal de pe aceeaşi magistrală de metrou.

Planul de deviere a circulaţiei este avizat de Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Bucureşti, Direcţia Transporturi, de Administraţia Străzilor Bucureşti şi de Brigada Rutieră Bucureşti.

ADVERTISING

Restricţia de la Fântâna Mioriţa

Prima restricţie de circulaţie se instituie pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, în zona Gării Băneasa - Fântâna Mioriţa, şi constă în ocuparea a două benzi de circulaţie pe sensul de intrare în Bucureşti (banda I şi banda II).

Traficul rutier se va desfăşura pe două benzi de circulaţie pe fiecare sens al Şoselei Bucureşti - Ploieşti, în zona menţionată.

Restricţia de la Piaţa Presei

De sâmbătă, 6 iulie, altă restricţie de circulaţie se va institui în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere şi constă în ocuparea celor trei benzi de circulaţie existente pe Bd. Mărăşti, pe relaţia Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere.

ADVERTISING

Devierea traficului pe zona lucrărilor va fi semnalizată prin instalarea de panouri informative cu privire la restricţie, în intersecţiile: Bd. Ion Mihalache - Str. Aviator Popişteanu, Str. Aviator Popişteanu - Bd. Expoziţiei, Str. Parcului - Bd. Expoziţiei - Str. Aviator Traian Vasile, Bd. Mărăşti - Str. Alexandru Constantinescu şi Bd. Mărăşti - Bd. Mareşal Alexandru Averescu. Pentru pietoni, traversarea se va asigura pe la trecerile existente în capetele tronsonului de drum restricţionat.

Restricţiile sunt estimate a rămâne în vigoare până la începutul lunii septembrie.

ADVERTISING

Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Otopeni, fără transbordare la staţia 1 Mai. Aceasta va avea un traseu de 14,2 kilometri şi va cuprinde 12 staţii de metrou: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Proiectul este unul de utilitate publică, de interes naţional, finanţat din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇