Cum „ard” primăriile bani de Revelion: aproape 1.800 de euro minutul de artificii

Cum „ard” primăriile bani de Revelion: aproape 1.800 de euro minutul de artificii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarilor care n-au cheltuit toți banii pe târguri de Crăciun le mai rămâne ceva și pentru noaptea dintre ani. Minutul de foc de artificii ajunge să coste cât salariul pe o lună al unui funcționar public, cu tot cu taxe. Așa se „toacă” sute de mii de lei din bani publici, în doar câteva clipe.

O analiză a achizițiilor directe realizate în luna decembrie arată cât plătesc primăriile și instituțiile subordonate pentru spectacolele pirotehnice de Revelion: de la câteva sute de euro pe minut, în orașele mici, până la aproape 1.800 de euro pe minut, în municipii.

Botoșani: până la 1.776 de euro pentru un minut de artificii

La Botoșani, focul de artificii din noaptea de Revelion va dura între 5 și 6 minute și va costa 45.000 de lei (8.881 de euro).

Asta înseamnă că minutul de spectacol pirotehnic ajunge să coste între 7.500 și 9.000 de lei, adică aproximativ 1.480 – 1.776 de euro, în funcție de durata exactă.

Primăria Botoșani, condusă de Cosmin Andrei (PSD), a cumpărat serviciile de organizare a focului de artificii de la Artificii Moldova SRL, o firmă înființată în 2023, cu un singur angajat. Asociatul unic și administratorul societății este Ovidiu Șuhan.

Detalii despre achiziție, aici: ACHIZIȚIE - 1.

Iași: același furnizor, două focuri de artificii, două prețuri diferite

La Iași, Ateneul Național – instituție aflată în subordinea Consiliului Local și a Primăriei – a cumpărat servicii pentru organizarea a două focuri de artificii: unul de Crăciun și unul de Revelion.

Crăciun: primul spectacol, organizat de Crăciun, va dura 3 minute și costă 6.000 de lei (1.184 de euro). Rezultă un cost de 2.000 de lei pe minut, adică aproximativ 394 de euro. Detalii, aici: ACHIZIȚIE - 2.

Revelion: pentru noaptea de Revelion, cheltuiala este mai consistentă. Ateneul Național din Iași plătește 24.793 de lei (4.893 de euro) pentru un foc de artificii care va dura între 5 și 6 minute. ACHIZIȚIE - 3.

Minutul de spectacol costă, astfel, între 4.132 și 4.959 de lei, adică 816 – 979 de euro.

Ambele focuri de artificii vor fi organizate de Eurofoc Moldova SRL, o firmă din Iași, înființată în 2003 de Vasile și Mihaela Bârsan. Societatea funcționează, potrivit datelor oficiale, cu un singur angajat.

Orașele mici plătesc mai puțin: 500–700 de euro pe minut

Aceeași firmă, Eurofoc Moldova SRL, va organiza focuri de artificii și în două orașe mai mici din județul Iași: Târgu Frumos și Hârlău, fiecare cu aproximativ 10.000 de locuitori.

La Târgu Frumos, primăria a cumpărat servicii pentru un foc de artificii cu o durată estimată între 8 și 10 minute, pentru suma de 28.099 de lei (5.546 de euro). Detalii, aici: ACHIZIȚIE - 4.

Costul pe minut variază între 2.810 și 3.512 lei, adică 555 – 693 de euro.

La Hârlău, focul de artificii va dura între 7 și 8 minute și va costa 25.000 de lei (4.934 de euro). Detalii, aici: ACHIZIȚIE - 5.

Minutul de spectacol ajunge la 3.125 – 3.571 de lei, adică 617 – 705 euro.

Peste jumătate de milion, cheltuit în câteva zile

Cazurile de mai sus nu sunt izolate. Doar în primele 19 zile din luna decembrie, 45 de instituții publice – primării sau instituții subordonate acestora – au cumpărat, prin achiziții directe, servicii de organizare a focurilor de artificii pentru Revelion.

Valoarea totală a acestor achiziții se ridică la 626.456 de lei.

Cu alte cuvinte, peste jumătate de milion de lei din bani publici au fost alocați pentru câteva minute de artificii, în noaptea dintre ani. Iar suma reprezintă doar o parte din totalul cheltuielilor.

Primăriile cumpără astfel de servicii și prin alte mecanisme: acorduri-cadru sau contracte atribuite offline, care nu apar în lista achizițiilor directe.

București: artificiile, incluse într-un contract de peste 2 milioane de lei

Un astfel de caz este Primăria Sectorului 3 din București. Pentru sărbătorile din acest an, instituția a atribuit un contract în valoare de 2.041.875 de lei (cu TVA) pentru „realizarea de manifestări cultural-artistice Crăciun 2025 și Revelion 2025–2026”.

Contractul a fost câștigat de Laminor Arena Expo Events SRL, o firmă fondată în 2024.

Societatea a fost înființată de Corneliu Ladin, potrivit portalului cu informații de business listăfirme.ro., fost impresar, importator de echipamente pentru evenimente și deținător de club. Numele apare în spațiul public atât în legătură cu Gala Bute, cât și într-un dosar investigat de DIICOT în 2022. Detalii, aici și aici.

În prezent, firma are doi asociați și beneficiari reali: Adrian Eugen Pătrașcu și Gabriel Zottu.

Laminor Arena Expo Events SRL organizează evenimente la Hala Laminor și anunță, printre altele, spectacole din seria „Manele All Stars”, inclusiv un revelion cu manele programat în acest an în Hala Laminor (independent de contractul cu Primăria Sectorului 3).

Toate detaliile despre atribuire, aici: ACHIZIȚIE - 6.

„Lumina fără Sfârșit”: artificii cu lasere, în același show

În cazul Sectorului 3, costurile pentru focul de artificii nu sunt individualizate distinct. Ele sunt incluse într-un concept mai amplu, intitulat „Lumina fără Sfârșit”.

Potrivit caietului de sarcini, Revelionul trebuie să fie un „show multimedia” de 10 minute, care să includă grafică video, coloană sonoră originală, lasere, drone, lumini și efecte pirotehnice.

Documentația precizează explicit că efectele pirotehnice trebuie să fie folosite timp de minimum 5 minute și maximum 6 minute, alături de:

  • cel puțin 6 instalații laser outdoor,
  • aruncătoare de flăcări,
  • lansatoare de jeturi CO₂.

Spectacolul pirotehnic este astfel integrat într-un concept artistic amplu, finanțat din bani publici, fără ca valoarea exactă a artificiilor să fie cunoscută separat.

Concluzie

Transparența variază de la o primărie la alta. Dar din datele pe care le-am centralizat, din surse publice, se poate vedea că diferențele de cost între spectacolele cu artificii sunt uriașe.

Sumele cheltuite pentru câteva minute de artificii pot ajunge la nivelul unui salariu lunar – sau chiar mai mult – pentru fiecare minut de spectacol.

Problema este că Revelionul trece repede, iar factura rămâne. E adevărat că o plătește primarul. Dar o face cu banii noștri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇