Bucureşti: De azi, tramvaiul 21 iese de pe Colentina şi multe autobuze îşi schimbă traseele (Hartă). Şoferii pot folosi linia de tramvai în zona Doamna Ghica

Bucureşti: De azi, tramvaiul 21 iese de pe Colentina şi multe autobuze îşi schimbă traseele (Hartă). Şoferii pot folosi linia de tramvai în zona Doamna Ghica

Din cauza lucrărilor pentru pasajul de la Doamna Ghica, de vineri, linia 21 va fi deviată pe mare parte din Şoseaua Colentina, iar şoferii pot folosi linia de tramvai. În plus, mai multe autobuze îşi schimbă traseele de bază.

STB va introduce autobuze pe porţiunea rămasă neacoperită de pe Şos. Colentina, în locul liniei 21.

Călătorii vor putea utiliza linia navetă 621, care îi va prelua de la Bucur Obor circulând pe linia de tramvai până la Pasaj Colentina (vechiul capăt al tramvaiului) şi retur.

Totodată, pe traseul comun, pot fi utilizate şi autobuzele operatorului de Voluntari - 409, 411, 412, 413, 417, 467, 468, "cu aceleaşi titluri de călătorie”, anunţă Primăria Capitalei.

ADVERTISING

Devierea traseului liniei 21 este doar de la Bucur Obor către terminalul Baicului, rămânând neschimbat tronsonul dintre Piaţa Sf. Gheorghe şi Bucur Obor.

Noul traseu al liniei 21 va fi următorul:

  • terminal Piaţa Sf. Gheorghe,
  • Str. Sfântul Gheorghe,
  • Strada Lipscani,
  • Calea Moşilor,
  • Şos. Colentina,
  • Str. Ziduri Moşi,
  • Şos. Pantelimon,
  • Str. Baicului,
  • terminal Baicului.

Pe sensul de ieşire din Bucureşti, autobuzele liniilor 143, 182, 243, 282, 382, 409, 411, 412, 413, 417, 467, 468, 621, 667, N103 şi N108, în zona pasajului Doamna Ghica (după intersecţia cu Str. Teiul Doamnei) pot să se deplaseze pe partea carosabilă, după care vor reveni pe traseul actual (pe Şos. Colentina circulând pe calea de rulare, cu excepţia liniilor 667, 182 şi 282).

ADVERTISING

În zona lucrărilor, autobuzele vor efectua staţiile la bordură.

"Pe sensul spre Bucur Obor, ȋn zona lucrărilor la pasaj, autobuzele liniilor 182, 282, 382, 667, N103 şi N108 vor circula pe Şos. Colentina comun cu traficul rutier general, pe calea de rulare a tramvaielor, între Parcul Plumbuita şi Str. Teiul Doamnei şi vor efectua staţia „Doamna Ghica” la peronul de tramvai”, mai arată PMB.

Schimbări de trasee STB

De asemenea, linia 243 va circula, pe sensul spre cartierul Berceni, pe Bulevardul Lacul Tei, până la intersecţia cu Str. Teiul Doamnei, apoi pe Str. Teiul Doamnei, Şos. Colentina şi continuând pe Str. Doamna Ghica.

ADVERTISING

Sursa menţionată mai precizează că linia 282 va urma acelaşi traseu în zona respectivă, dar după zona şantierului va continua pe Şos. Colentina, pentru virajul pe Str. Maior Băcilă.

Liniile 143 (pe sens Bucur Obor) şi 243 (pe sens CFR Constanţa) vor circula deviat, de la intersecţia Str. Doamna Ghica/ Str. Heliade între Vii, pe Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, apoi, pe Şos. Pantelimon şi Strada Ziduri Moşi, de unde autobuzele liniei 143 merg spre terminalul Bucur Obor, iar cele ale liniei 243 se deplasează pe Şoseaua Colentina, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, Şos. Petricani, apoi pe traseul actual.

Linia N103 va funcţiona pe sensul către „Institutul Oncologic‟ pe un traseu modificat, de la intersecţia Bd. Lacul Tei/ Str. Teiul Doamnei, pe Str. Teiul Doamnei, apoi pe Şos. Colentina şi traseul actual.

image-11
Foto: Facebook/PMB

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇