Avocatul Poporului a descoperit că românii așteaptă cu lunile ca să-și facă analize gratuite și propune un sistem electronic pentru scurtarea timpilor

Avocatul Poporului a descoperit că românii așteaptă cu lunile ca să-și facă analize gratuite și propune un sistem electronic pentru scurtarea timpilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Avocatul Poporului (AP) semnalează termenele lungi de aşteptare în cazul analizelor gratuite într-un raport pe tema prevenţiei şi informării în domeniul medical din România, care a fost lansat miercuri.

„Principalele deficienţe pe care noi le-am constatat în ceea ce priveşte acordarea acestui pachet gratuit de analize constau în termenele prea lungi de aşteptare, atunci când persoanele decid că doresc să-şi efectueze acest set de analize gratuite şi dificultăţile pe care ei le întâmpină atunci când doresc să identifice o clinică la care să se programeze, în vederea efectuării acestor analize.

ADVERTISING

De multe ori, termenele de aşteptare depăşesc o lună", a declarat Maria Cîmpean, consilier în cadrul AP.

Ea a menţionat că Avocatul Poporului a propus identificarea unor facilităţi pentru cetăţeni, astfel încât atunci când se prezintă la medicul de familie, iar acesta le recomandă să-şi facă analize şi ei doresc acest lucru, să fie posibilă repartizarea lor la clinicile care le sunt accesibile şi unde doresc să-şi facă investigaţiile.

Maria Cîmpean a precizat că, spre exemplu, ar putea să existe un sistem electronic prin care pacienţii să fie repartizaţi automat la aceste clinici.

ADVERTISING

"Totodată, e necesar ca statul să acorde fondurile acestea de o manieră în care să se evite aceste prelungiri şi fiecare persoană să aibă posibilitatea să-şi efectueze analizele în termen maxim de o lună de zile.

Totodată, prezintă utilitate şi identificarea de soluţii pentru persoanele care locuiesc în anumite localităţi în care nu există astfel de clinici la care ei să îşi poată face acest set de analize gratuite, iar în acest sens pot fi identificate facilităţi pentru transportul lor, pentru simplificarea procedurii de programare sau chiar organizarea unor caravane de recoltare", a spus Maria Cîmpean.

ADVERTISING

Avocatul Poporului, Renate Weber, a amintit că propunerea instituţiei ca medicilor de familie să li se dea posibilitatea să-şi deschidă puncte de lucru în localităţi mai izolate a fost adoptată de Parlament, însă a semnalat deficitul de personal.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇