Locurile de joacă din 6 parcuri mari din București s-ar putea închide

Locurile de joacă din 6 parcuri mari din București s-ar putea închide
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Locurile de joacă din șase mari parcuri din București ar putea fi închise cel mult un an. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Concumatorilor (ANPC) a propus acest lucru după ce, în urma controalelor, au fost găsite echipamente cu un grad de uzură ridicat, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină. Astfel, reprezintă un pericol pentru copii.

De asemenea Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, care ar trebui să se ocupe de bunăstarea acestora, a fost amendată cu 10.000 de lei.

ADVERTISING

Parcurile bucureștene verificate de ANPC au fost Tineretului, Carol I, Cişmigiu, Izvor, Circului şi Herăstrău.

”A te duce astăzi cu copilul în parc a devenit o acţiune de curaj. Pare că, alături de pacheţel, trebuie să îi iei celui mic şi, doamne fereşte, o trusă medicală. Amenda pe care astăzi suntem nevoiţi să o aplicăm Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinţilor adresat celor care au înlocuit acţiunea cu scuza. Mi-ar fi plăcut să pot face mai mult, dar pare că nici cei mici, nici noi nu putem determina o schimbare. Îmi cer eu scuze în numele celor care, spre deosebire de noi, se ascund în birouri. Vor inventa din nou scuze inutile cu iz politic, uitând probabil că a fi copil nu  înseamnă asta”, a declarat Paul Anghel, director general ANPC.

ADVERTISING

În urma controlului, au fost constatate nereguli de către comisarii CPCMB, în toate locaţiile verificate, motiv pentru care ALPAB a fost sancţionat cu: amendă convenţională în valoare de 10.000 lei, propunere de închidere a locurilor de joacă aferente parcurilor mai sus mentionate, pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni.

Abaterile constatate au fost:

  • covorul anti-impact (tartan) depreciat, cu denivelări şi bucăţi lipă; 
  • tobogane cu pantă de alunecare şi tubulatură metalică (interzise prin HG 435/2010), iar tubulatura aferentă toboganelor prezenta o distanţă foarte mare între îmbinări; 
  • echipamente tehnice care prezentau un grad de uzură ridicat, depreciate, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină, cu şuruburi fără protecţie.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇