Una dintre cele mai sărace țări din Europa n-a primit nici măcar o doză de vaccin

Una dintre cele mai sărace țări din Europa n-a primit nici măcar o doză de vaccin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prinsă între sărăcie şi tensiuni geopolitice, Ucraina – una dintre cele mai sărace ţări din Europa şi cu un sistem de sănătate decrepit – nu a primit nici măcar o doză de vaccin antiCOVID, în situaţia în care a înregistrat peste 1,2 milioane de cazuri de îmbolnăvire şi peste 21.000 de decese la o populaţie de 40 de milioane de locuitori, comentează duminică AFP.

Autorităţile dau asigurări că primele vaccinări ar putea începe la jumătatea lunii februarie, promisiuni care ridică însă semne de întrebare, dat fiind că până acum nu a fost anunţată o dată fermă de începere a livrărilor de vaccin.

ADVERTISING

De vină este incapacitatea Ucrainei de a face comenzi la producători occidentali precum Pfizer sau Moderna, ca urmare a concurenţei făcute de ţările bogate.

"Bogaţii s-au aflat primii la coada mondială pentru vaccin", a deplâns la sfârşitul lunii decembrie 2020 preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar în ianuarie a cerut Uniunii Europene să-şi ajute vecinii din Est să obţină doze de vaccin.

Ucraina nu este singura ţară în această situaţie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat luni că lumea se află în pragul unui "eşec moral catastrofal" dacă ţările cele mai puternice vor continua să intre în posesia grosului dozelor de vaccin.

ADVERTISING

Astfel, autorităţile de la Kiev nu pot conta pentru moment decât pe 8 milioane de doze promise în cadrul Covax, program creat de ONU ce asigură un acces echitabil la vaccinuri, şi pe între 1,9 milioane - 5 milioane de doze din vaccinul chinezesc CoronaVac, dacă eficacitatea lui va fi confirmată. Practic, insuficiente pentru cele 40 de milioane de locuitori ai Ucrainei.

Polonia vecină, membră a UE, a rezervat aproape 60 de milioane de doze de vaccin pentru populaţia sa de 38 de milioane de locuitori.

ADVERTISING

"Nu a fost vorba despre o chestiune de competenţă a statului, ci de acces" la vaccin, a declarat pentru AFP vicepremierul ucrainean Olga Stefanişina, care a reproşat Bruxellesului o abordare "injustă" şi a făcut apel la "solidaritate politică".

Mai ales că, pentru puterea ucraineană, cealaltă posibilă sursă de vaccin este tabu. Este imposibil ca Ucraina să comande doze de vaccin de la Rusia, duşmanul care a anexat provincia ucraineană Crimeea în 2014 şi care alimentează de atunci un conflict separatist în Estul ţării, notează AFP.

"Nu vom cumpăra vaccinul rusesc", spune tranşant Stefanişina, acuzând Moscova că manipulează acest dosar în scopul de a-şi consolida "influenţa" asupra Ucrainei pentru "a destabiliza" societatea.

În schimb, politicienii proruşi militează pentru livrarea vaccinului rusesc, în contextul în care Moscova intenţionează să dezvolte parteneriate de producţie în străinătate şi face din vaccinare un instrument al diplomaţiei sale.

În fine, opozanţii, experţii şi presa consideră că preşedintele Zelenski şi echipa sa nu au ştiut să gestioneze situaţia. Unii invocă inclusiv aranjamente îndoielnice, în această ţară cangrenată de corupţie, scrie AFP.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇