Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România a comentat luni, într-un comunicat transmis SpotMedia.ro, declarațiile lui Florin Cîțu conform cărora rata mica de vaccinare e direct proporțională cu rezultatul slab al testelor PISA obținut de România.
Președintele CFSMR, dr. Victor Eșanu, spune că a avut discuții cu colegii săi de la sindicatele europene și mai degrabă crede că succesul unei campanii de vaccinare este strâns legat de implicarea eficientă a Guvernului.
”Situația dezastruoasă în ce privește vaccinarea populației în România (doar Bulgaria are un procent de vaccinați mai mic) a devenit o temă de dezbateri atât în mass-media, cât și la cel mai înalt nivel. Am aflat cu acest prilej (direct de la prim-ministru) că nivelul general al educației în România lasă mult de dorit, de aici și situația gravă privind vaccinarea, infectările, internările și decesele.
Cu tot respectul pentru funcția de prim-ministru și de poziția înaltă de proaspăt președinte al unui partid aflat la guvernare, nu putem fi de acord cu aceste concluzii. In calitate de medici, farmacisti, biologi, psihologi s.a., toți practicieni (CFSMR este o federație sindicală alcatuită din salariați cu studii superioare), suntem adepții vaccinării pe scară largă a populației, întelegând importanța vaccinului pentru ieșirea din pandemie.
Cu toate acestea, pentru a avea succes, o asemenea campanie are neapărată nevoie de eforturi susținute din partea celor care guvernează. Doar cumpărarea unui vaccin și apelurile disperate a 1-2 persoane nu au cum să asigure o înțelegere, o convingere a populației, având în vedere situația inedită prin care trecem”, se arată în comunicatul medicilor.
Aceștia susțin că, în primul rând, pandemia ar fi putut fi ținută sub control dacă România asigura testarea gratuită a întregii populații, așa cum s-a întâmplat în Norvegia, Danemarca, Germania, Suedia sau alte țări occidentale. Apoi, o campanie eficientă de informare, ”nu doar amenințarea cu restricții, amenzi și concedieri”.
”In calitate de membri ai FEMS (Federația Europeană a Medicilor Salariați) am întrebat colegii din UE cum au reușit să convingă populația să se vaccineze. Raspunsul a fost - '...Guvernul a finanțat o campanie largă de comunicare și lămurire, pe diferite paliere sociale, diferite grupuri de vârstă, diferite meserii s.a. Studenții erau convinși de către studenți, agricultorii de către agricultori, profesorii de către profesori, militarii de către militari.
Peste tot s-au adus argumente științifice, s-a subliniat rolul unic și vital al vaccinului, nu s-au ascuns efectele adverse și s-a invocat nevoia de a proteja populația. Toată această campanie a fost derulată la televiziuni, radiouri, în presa scrisă, a apărut pe panouri publicitare și reclame luminoase...", precizează comunicatul, concluzionâd că ”doar o implicare serioasă a Guvernului putea asigura un succes al vaccinării”.
Sindicaliștii au prezentat pe scurt o listă cu 5 lucruri pe care Guvernul ar fi trebuit să le facă pentru ca situația să nu fie cea din prezent:
- ”Asigurarea cu teste gratuite a întregii populații (în țările din UE toți cetățenii primesc acasă 2 teste rapide antigen pe săptămână, per persoana, prin poștă, inclusiv pentru copii).
- O campanie masivă de explicare și lămurire finanțată de Guvern cu implicarea medicilor, politicienilor, ziariștilor, liderilor de opinie, muzicienilor, artiștilor, actorilor, preoților s.a.
- Prezentarea sinceră și corectă a posibilității apariției unor reacții adverse (așa cum se întâmplă în urma administrării oricărui medicament) cu indicații clare cum și unde trebuie să apeleze cetățenii în cazul acestor reacții.
- Asigurarea unei comunicări coerente și permanente cu populația, transmiterea unor mesaje clare, calme, concludente. (Pe un canal TV dl colonel Gheorghiță transmite nevoia celei de a treia doze de vaccin pentru toată populația, pe altul dl profesor Rafila anunță că la cei trecuți prin boală nu e nevoie de a treia doză. Pe cine să creadă cetățenii?)
- Renunțarea la politizarea excesivă a situației pandemice, cu consultarea și implicarea largă a specialiștilor din domeniu”.
”In concluzie, culpabilizarea cetățenilor și încercarea de a acuza gradul scăzut de educație, în condițiile în care în afară de cumpărarea unui număr mare de vaccinuri, eforturile guvernului nu s-au văzut mai deloc, considerăm că o asemenea poziție a unor decidenți de rang înalt este incorectă, ofensatoare și ineficientă. Considerăm că este nevoie de eforturi financiare, organizatorice, umane și medicale, mult mai susținute, asigurate printr-o implicare și finanțare masivă în primul rând din partea guvernului”, conchide sindicatul.
Citește mai multe despre situația cauzată de COVID în România: