Germania ne va trimite aproximativ 12.700 de doze de anticorpi monoclonali, a anunţat, duminică, Raed Arafat.
„Sunt mai multe ţări cu care suntem în discuţie pe problema personalului medical – Danemarca, Polonia. La acest moment ce s-a oferit este pe cale de a ajunge, avem mai multe materiale sau echipamente care au venit ca sprijin fie de la Comisia Europeană, prin rescUE, programul de stocare al Comisiei Europene, fie direct din partea altor ţări. Exemple pe care le dau: Italia – cu anticorpii monoclonali, Danemarca – cu concentratoare şi cu medicamente, putem vorbi de Franţa, de la care urmează să ajungă în curând sprijinul pe care l-a acordat, şi urmează să anunţăm ca să se ştie despre el.
Sunt încă ţări care au promis că vor veni şi sunt pe drum sau care încă completează toate aspectele necesare la ei pentru a transfera materialele promise, cum ar fi Germania - cu anticorpii monoclonali, cu aproximativ 12.700 de doze", a declarat Arafat, duminică, la Palatul Copiilor din Bucureşti, unde a vaccinat câteva persoane.
Ministerul Sănătății a avut nevoie de două luni ca să adauge anticorpii în protocolul de tratament
În luna aprilie 2021, la două luni după aprobarea de către FDA (agenția americană a medicamentului), și EMA, cea europeană, într-un ordin emis de Ministerul Sănătății prin care se adaugă actualizări la “protocolul de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2” se stabilesc și procedurile folosirii anticorpilor monoclonali.