România anunță că e pe locul 2 în UE și locul 6 în lume la vaccinarea COVID cu ambele doze

România anunță că e pe locul 2 în UE și locul 6 în lume la vaccinarea COVID cu ambele doze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România se află pe locul al doilea la nivelul Uniunii Europene şi pe locul şase la nivel mondial în ce priveşte administrarea celei de-a doua doze de vaccin, raportat la suta de locuitori, a anunţat preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

„Comparativ cu ţările membre ale Uniunii Europene, în momentul de faţă, pot să vă spun că în ceea ce priveşte numărul dozelor administrate la suta de persoane, suntem pe locul trei, cu un procent de 7,26.

ADVERTISING

În ceea ce priveşte numărul de persoane vaccinate cu cele două doze, practic cu schema completă de vaccinare, vorbim de o rată de acoperire vaccinală de 3% din populaţia eligibilă şi suntem pe locul al doilea, alături de Danemarca; pe prima poziţie este Malta.

Raportat la nivel global, România este pe locul şase în ceea ce priveşte administrarea celei de-a doua doze, practic, ca număr total de persoane vaccinate cu schemă completă raportat la suta de locuitori", a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, la Palatul Victoria.

Conferință de presă la Palatul Victoria

RO Vaccinare-Conferință de presă susținută de președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV Andrei Baciu, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol, și doctorul Călin Alexandru, director general al Direcției Generale Urgente Medicale din cadrul DSU, membru CNCAV#ValeriuGheorghita #AndreiBaciu #AdrianaPistol #CalinAlexandru #SARSCoV2 #ROvaccinare

Posted by Guvernul României on Tuesday, February 23, 2021

Date noi despre Pfizer și AstraZeneca

Totodată, acesta a atras atenţia asupra faptului că luni au apărut date noi referitoare la eficienţa vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca, în urma unui studiu realizat în Scoţia pe aproximativ 5,4 milioane de persoane, dintre care peste 1,1 milioane au fost vaccinate cu prima doză, restul de 3,2 milioane fiind nevaccinate.

ADVERTISING

Valeriu Gheorghiţă a declarat că datele sunt "cât se poate de bune" în ceea ce priveşte eficienţa raportat la numărul de persoane diagnosticate cu COVID-19 care au necesitat internare.

"Practic, ce s-a observat a fost că după un interval de aproximativ 28 de zile de la administrarea primei doze, eficienţa vaccinurilor a fost de peste 85% pentru vaccinul produs de la compania BioNTech-Pfizer şi peste 94% pentru vaccinul produs de compania Oxford-AstraZeneca în ceea ce priveşte internarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.

ADVERTISING

Aceste date, repet, sunt comparative faţă de persoanele nevaccinate, ceea ce arată două lucruri importante.

Pe de o parte, este important ca la vaccinul produs de compania BioNTech-Pfizer să efectuăm rapelul la timp.

De ce? Pentru că datele din monitorizare au arătat că după cele 28 de zile, rata de eficienţă scădea progresiv, deci este important să facem rapelul şi, de asemenea, confirmă încă o dată eficienţa vaccinului de la AstraZeneca faţă de formele severe de îmbolnăvire, faţă de internare şi, implicit, faţă decese prin această boală şi, de asemenea, confirmă faptul că distanţa dintre cele două doze este importantă în ceea ce priveşte creşterea eficienţei acestui tip de vaccin", a spus el.

În ce priveşte platforma de programare, a precizat:

- 476.528 de persoane sunt programate pentru prima doză cu vaccinul Pfizer şi 614.000 pentru doza de rapel, ultima zi de programare fiind 17 aprilie;

- 118.000 de persoane sunt programate pentru prima doză cu vaccinul AstraZeneca şi 201.000 pentru doza de rapel, ultima zi de programare fiind la jumătatea lunii martie.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇