Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, după ședința de guvern, că în țara noastră campania de vaccinare merge bine și suntem pregătiți pentru cea de-a doua etapă de imunizare.
”Da, suntem pregătiți și eu cred că în România campania de vaccinare merge bine. Cred că estimările pe care le avem, să mergem către 150.000 de vaccinuri pe zi, arată clar că direcția este una bună”, a spus premierul Cîțu, întrebat dacă România este pregătită pentru a doua etapă a campaniei de vaccinare.
De asemenea, prim-ministrul s-a arătat încrezător de faptul că în țară vor fi funcționale o mie de centre de vaccinare.
În plus, Florin Cîțu punctează că vom ajunge la o capacitate de vaccinare de 100.000 de persoane/ zi.
”Ținta de a avea o mie de centre de vaccinare este una ambițioasă. Sunt sigur că va fi atinsă. Trebuie să aducem mai multe vaccinuri. Să creștem ritmul în care vine vaccinul în România. Asta este, de fapt, o provocare. Aici suntem limitați și de UE, cum sunt aprobate vaccinurile și cum sunt livrate după aceea, dar noi suntem gata să vaccinăm, eu spun 100.000 de oameni cât mai rapid, pe zi”, a mai afirmat premierul, între altele.
De menționat este că numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) este de 41.609. Datele sunt valabile până în data de 5 ianuarie, deci pentru o perioadă de 10 zile.
Campania de vaccinare a început în România în 27 decembrie 2020.