Noi restricții în Capitală, unde incidența a ajuns la 12,65 la mie, cel mai mare nivel de la începutul pandemiei - UPDATE

Noi restricții în Capitală, unde incidența a ajuns la 12,65 la mie, cel mai mare nivel de la începutul pandemiei - UPDATE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Angajatorii din Bucureşti care au un număr de peste 50 de salariaţi şi care nu pot organiza activitatea în regim de telemuncă vor fi obligaţi să reorganizeze programul de lucru în aşa fel încât aceştia să intre, pe grupe, la serviciu, la distanţă de o oră o grupă faţă de alta, a anunțat sâmbătă Prefectura.

Prefectura Bucureşti a dispus de asemenea controale în zonele aglomerate, cum ar fi cele mai mari pieţe din oraş, după ce rata de infectare în București a atins un nou record, ajungând la 12,65 cazuri la mia de locuitori, niciun sector nemaifiind sub 10 la mie.

ADVERTISING

UPDATE 18:30 - Măsurile intră în vigoare de duminică de la ora 0:00 şi sunt valabile 14 zile.

„Angajatorii – atât instituţii publice cât şi angajatorii privaţi – cu un număr de  angajaţi mai mare de 50 au obligaţia să organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit pe grupe şi să înceapă, respectiv să termine, programul de lucru la distanţă de cel puţin o oră. Această măsură a mai fost adoptată în trecut”, a declarat, sâmbătă după amiază, prefectul Capitalei, Georgiana Alexandra Văcaru.

ADVERTISING

Aceasta a precizat că măsura este luată pentru a decongestiona mijloacele de transport în comun, al căror număr va fi, totodată, suplimentat.

De asemenea, workshop-urile pentru adulţi care se organizează în interior vor putea avea loc cu participarea a 250 de persoane, iar sălile de jocuri se vor închide cel târziu la miezul nopţii.

În contextul creşterii continue a numărului de cazuri, autorităţile au dispus Poliţiei şi Jandarmeriei să intensifice controalele în zonele aglomerate, fiind menţionate, în acest sens, locuri cu potenţial de aglomerare precum mall-uri, târguri, dar şi pieţele: Drumul Taberei, Berceni, Vitan, Obor şi Delfinului.

ADVERTISING

„Recomand cetăţenilor să respecte întocmai sfaturile specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, vă rog să respectăm cadrul normativ şi măsurile luate şi de asemenea, vaccinarea pentru propria noastră sănătate şi din solidaritate pentru cei din jur”, a menţionat prefectul Capitalei.

Află mai multe despre evoluția pandemiei în Capitală și în țară:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇