Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberius Marius Brădățan, a declarat că pastilele de iodură de potasiu vor fi împărțite oamenilor numai în caz de incident nuclear.
„Nu vor fi distribuite persoanelor care ar putea fi afectate decât în contextul în care va fi nevoie, lucru pe care nu și-l dorește nimeni, adică să avem un accident nuclear sau o astfel de situație care să impună administrare de iod tuturor cetățenilor. Ele vor fi distribuite în momentul în care vom avea, ferească Dumnezeu, un eveniment de tipul celor nucleare”, a spus acesta, la Europa FM.
În campania de informare a populației, Ministerul Sănătății precizează că, în caz de incident nuclear, iodura de potasiu trebuie să fie administrată cât mai curând posibil după expunerea la radiaţii.
Întrebat dacă, în caz de urgență, DSP-urile vor putea împărți pastilele populației în cel mult 6 ore, secretarul de stat a spus că „Într-un timp scurt, într-un timp scurt, da”.
Vestea a fost criticată de fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu.
„Distribuţia de pastile de iod a fost vânturată în presă îndelung şi destul de abil: Pe 07.03.2022 domnul Rafila anunţa glorios: 'Începând de mâine, compania Antibiotice Iaşi va fabrica o mare cantitate într-un ritm de 2,5 milioane de pastile la fiecare 48 de ore'.
Necesarul: 30 de milioane de comprimate. 'Ele vor fi duse la direcţia Sănătate publică. Important este să ajungă într-un timp foarte scurt la nivelul fiecărei primării, încât să existe acces'. La începutul lui aprilie ministrul anunţa mândru că 20 milioane sunt deja la DSP-uri. Epilog: astăzi citesc că Ministerul Sănătăţii a decis să nu mai distribuie pastilele cu iod.
Cât sens a avut toată operaţiunea şi cine suportă costurile?”, a scris Voiculescu pe Facebook.