Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a pledat miercuri în faţa membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru utilitatea unei campanii referitoare la administrarea iodurii de potasiu doar în cazul unui incident nuclear şi numai la indicaţia autorităţilor.
În consecinţă, CNA a aprobat difuzarea în regim de campanie de interes public a unui spot radio şi TV de informare cu privire la administrarea pastilelor de iod. Acesta va rula timp de două luni, abia apoi va începe distribuţia comprimatelor.
„În spaţiul public au fost foarte multe discuţii legate de un posibil incident în Ucraina, având în vedere situaţia de acolo. Multă lume îşi aduce aminte de situaţia din anul 1986 şi Ministerul Sănătăţii s-a pregătit în acest sens, a reuşit împreună cu Administraţia Rezervelor de Stat şi Antibiotice Iaşi să producă o cantitate suficientă de iodură de potasiu pentru toată populaţia României”, a spus Rafila, la CNA.
Ministrul a subliniat că iodura de potasiu este un produs care „nu trebuie administrat intempestiv”.
„Şi, având în vedere, mă rog, tradiţia în România că dacă primeşti ceva trebuie să-l şi consumi, există această îngrijorare şi în rândul profesioniştilor din Sănătate şi noi avem această îngrijorare. Şi dacă o să facem în perioada următoare o campanie de distribuire a acestor micro-comprimate de iod, vrem să fim siguri că ele vor fi păstrate şi nu vor fi administrate decât dacă este cazul şi o campanie desfăşurată prin mass media – televiziune, radio – este extrem de utilă pentru ca să susţină acest demers al Ministerului Sănătăţii”, a pledat Rafila.
Spotul va rula două luni, abia apoi se distribuie pastilele
Alexandru Rafila nu a exclus existenţa unor cazuri de autoadministrare a iodurii de potasiu, dar a precizat că nu porneşte de la premisa că lumea nu poate să înţeleagă că aceste pastile nu trebuie administrate în momentul primirii.
"E posibil, orice e posibil. Dumneavoastră ştiţi că am experimentat, mai ales în pandemie, tot felul de medicamente pe care oamenii le luau, unele foarte toxice, ca să se păzească de Covid. Nu putem să ştim exact ce face fiecare, dar noi trebuie să ne face datoria şi să informăm şi să educăm. (...)
Recomandarea este pentru două luni. Sper să fie suficient. În intervalul acesta de timp noi ne organizăm ca să putem să începem distribuirea.
Problema pe care trebuie s-o înţeleagă toată lumea este legată de faptul că din punct de vedere organizatoric este imposibil, având în vedere că maxim şase ore de la expunere trebuie să iei un astfel de comprimat, nu ai timpul necesar să faci distribuirea în cazul unei urgenţe. (...)
La Fukushima n-au fost capabili să facă distribuirea în timp util şi ne gândim, totuşi, că e mult mai bine să se facă acest lucru din timp şi oamenii să ştie despre ce este vorba.
Eu nu plec de la premisa că lumea în România nu poate să înţeleagă că aceste pastile nu trebuie administrate în momentul primirii, ci doar dacă este necesar. Şi scopul acestei campanii este foarte clar în sprijinul acestei teorii", a arătat ministrul.
El a mai precizat că, odată cu tabletele de iodură de potasiu, vor fi distribuite şi informaţii legate de dozaj, de vârstă şi de modul de păstrare a acestor comprimate la domiciliu.
Ce spune spotul
Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat solicitarea Ministerului Sănătăţii de difuzare a spotului.
"Iodura de potasiu este un medicament. Acesta va fi folosit doar în situaţia puţin probabilă a unui incident nuclear şi numai la indicaţia autorităţilor. Nu administraţi iodură de potasiu din proprie iniţiativă", se arată în spotul Ministerului Sănătăţii.
Spotul va fi difuzat timp de două luni în regim local, regional, naţional prin intermediul media radio şi TV.