Germania vrea să propună – în septembrie – administrarea unei a treia doze de vaccin împotriva covid-19 persoanelor în vârstă şi vulnerabile, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, prin care recomandă totodată vaccinarea copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.
Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn şi miniştrii locali din 16 landuri germane urmează să finalizeze acest plan, elaborat de oficiali de la Ministerul Sănătăţii, în cadrul unei reuniuni luni, relatează AFP.
Echipe de vaccinare mobile urmează să fie trimise în instituţii de sănătate pentru persoane în vârstă, pentru a le vaccina cu o a treia doză de Pfizer-BioNTech sau Moderna - indiferent de tipul primelor două doze de vaccin cu care au fost vaccinate anterior, se arată în proiect.
Medicii vor putea administra această a treia doză de rapel persoanelor în vârstă şi pacienţilor al căror sistem imunitar este slăbit.
În document sunt citate studii recente care arată că imunitatea asigurată de vaccinare scade în timp şi pune, astfel, din nou, în pericol persoanele vulnerabile.
În pofida faptului că Germania înregistrează în prezent un nivel al contaminării mai mic decât al ţărilor vecine, numărul cazurilor de covid-19 a crescut în ultimele săptămâni, din cauza variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2, puternic contagioasă.
O încetinire a vaccinării provoacă, de asemenea, îngrijorări, în contextul în care doar 52% dintre germani au fost vaccinaţi complet.
Autorităţile din domeniul sănătăţii vor, de asemenea, să deschidă toate centrele de vaccinare din ţară în vederea imunizării copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.
Instituţiile şcolare şi universităţile vor putea, de asemenea, să organizeze vaccinări.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat vaccinarea tuturor persoanelor din Uniunea Europeană (UE) în vârstă de peste 12 ani cu vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna.
Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn a anunţat sâmbătă, într-un mesaj postat pe Twitter, că până în prezent unul din cinci tineri cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani a fost vaccinat cu prima doză de vaccin împotriva covid-19.
”Există suficiente vaccinuri pentru toate categoriile de vârstă. Toţi cei care vor pot să fie vaccinaţi”, a dat asigurări Spahn.
Şi în România doza a treia de vaccin antiCovid ar putea fi administrată din septembrie