Consiliere psihologică gratuită pentru cadrele medicale în perioada pandemiei

Consiliere psihologică gratuită pentru cadrele medicale în perioada pandemiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Personalul medical se află sub o presiune psihologică crescută în această perioadă a pandemiei COVID‐19, existând posibilitatea de a dezvolta niveluri ridicate de stres, anxietate și depresie.

Astfel, pentru a veni în ajutorul acestora, Asociația „Medici pentru România” recomandă platforma „Ora de depresurizare”, un proiect inițiat de Asociația de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică București, se arată într-un comunicat transmis SpotMedia.ro.

Cadrele medicale vor avea la dispoziție mai multe instrumente menite să reducă această presiune psihologică în perioada pandemiei. În proiect sunt implicați psihologi cu experiență în consiliere și lucrul cu grupurile.

ADVERTISING

Proiectul propune varianta consilierii personale gratuite, unu la unu, cu un consilier psihologic pentru medici și asistenți medicali. Programările se fac prin telefon la 0730449568.

Totodată, vor fi disponibile exerciții de gestionare a stresului (audio și text), propuse de psihologii implicați în acest proiect și de Organizația Mondială a Sănătății.

ADVERTISING

Întâlnirile se realizează prin intermediul Zoom

De asemenea, există varianta intervențiilor de grup, sub următoarele forme: Grup resursă pentru medici și Grup resursă pentru asistenți medicali.

Întâlnirile se realizează prin intermediul Zoom, iar datele de desfășurare și link-urile de acces sunt disponibile pe site-ul https://centrulself.ro/proiect-sanatate/.

„Vom susține întotdeauna astfel de proiecte menite să ajute într-o perioadă de grea încercare pentru noi toți, dar mai ales pentru cadrele medicale. Cu toții ne bazăm mereu pe iscusința și dedicarea medicilor, ne lăsăm viețile în mâinile lor.

ADVERTISING

Însă, la rândul lor, medicii au nevoie de sprijin, acum mai mult ca oricând. Lucrează foarte mult, se supun zilnic riscurilor și nivelul de stres este extrem de ridicat. Aplaud inițiativa Asociației de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică București de a pune la dispoziția medicilor și a asistenților medicali resurse de gestionare a stresului, anxietății, depresiei.

Îi felicit și pe psihologii care au acceptat provocarea și s-au implicat în acest proiect. Le recomand tuturor medicilor să acceseze platforma pentru că le va oferi sprijin și informații valoroase în această perioadă grea”, declară Alexandru Costache, președintele Asociației „Medici pentru România”.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇