Ce trebuie să faci dacă ești mușcat de șarpe

Ce trebuie să faci dacă ești mușcat de șarpe

Medicul Tudor Ciuhodaru explică într-o postare pe Facebook ce trebuie să faci dacă ești mușcat de șarpe.

Precizările vin în condițiile în care o fată de 15 ani a fost mușcată de un șarpe în timp ce culegea ciuperci.

Ea a fost mușcată de o viperă și putea muri în câteva ore. Din fericire, a fost salvată.

Ce trebuie să faci dacă ești mușcat de șarpe

Iată 10 lucruri pe care trebuie să le faci dacă ești mușcat de șarpe:

  • Consideraţi orice muşcătură de la orice tip de şarpe drept urgenţă medicală.
  • Pe statisticile noastre, deşi muşcăturile de şarpe reprezintă doar 2% din totalul plăgilor muşcate, ele au un potențial evolutiv sever. Cei veninoşi inoculează la locul muşcăturii substanţe cu acțiune hemolitică şi hemoragică, iar după aproximativ 24 de ore apar hemoragii de diverse tipuri, tahicardie, puls filiform, dispnee şi transpiraţii, greţuri, vărsături, colaps. Fără tratament, moartea survine la 3-4 zile de la inocularea veninului prin hemoragii şi insuficienţă renală acută.
  • Solicitaţi rapid consult şi ajutor medical.
  • Singurul tratament eficient este o doză de antivenin.
  • Toaletaţi plaga cu apă şi săpun
  • Efortul fizic trebuie redus la maxim, culcaţi victima, cu capul şi trunchiul puţin ridicate şi poziţionaţi locul muşcăturii sub nivelul inimii pentru a împiedica răspândirea veninului în fluxul sangvin.
  • Scoateţi toate bijuteriile sau alte elemente ce pot accentua edemul.
  • Muşcătura de şarpe se identifică după urmele locale (forma dinţilor şarpelui) asociată uneori unor picături sero-sanguinolente.
  • Muşcătura este asociată cu durere intensă și edem perilezional, de culoare violacee, ce cuprinde o porţiune întinsă din membrul afectat. Există însă şi posibilitatea ca şerpii să muşte fără a introduce veninul în plagă şi în acest caz de ,,muşcătură albă” lipsesc fenomenele inflamatorii.
  • Marcaţi marginea zonei tumefiate (umflate) la fiecare 15 minute cu un stilou pentru a ajuta medicii să evalueze gradul de expunere la venin.
ADVERTISING

Ce nu trebuie să facem în acest caz

  • Ca regulă generală dacă nu vrei să te muşte vreun şarpe NU intra în contact intenţionat cu el.
  • Lucrul acesta pare evident dar, de-a lungul timpului, două treimi din muşcaturile de şarpe pe care le-am tratat erau la pacienţi care au încercat să-i vadă mai bine sau i-au abordat, ridicat, hărţuit, încercând uneori să-i omoare.
  • Deplasările la iarbă verde şi muncile agricole cresc riscul de a fi muşcat de reptile.
  • NU incizaţi la nivelul urmelor de colţi şi
  • NU încercaţi să aspiraţi veninul! Metoda este ineficientă pentru că şarpele are colţii curbaţi, iar ,,buzunarul de venin” nu se află la locul muşcăturii . În plus, circa 20% din muşcăturile de şarpe sunt ,,uscate”, total lipsite de venin, aşa că orice incizie creează doar o plagă ce se poate infecta fără a avea vreun beneficiu medical real.
  • Veninul aspirat cu gura poate ajunge în fluxul sangvin al salvatorului.
  • NU aplicați un dispozitiv de aspiraţie (puteţi leza tesuturile)
  • NU aplicați garouri ce restricţionează fluxul de sânge şi duc astfel atât la acumularea veninului în jurul muşcăturii, cât şi distrugerea celulelor. În plus, dacă garoul este utilizat greşit, poate întrerupe fluxul sangvin de la acel nivel şi să provoace leziuni ischemice.
ADVERTISING
https://www.facebook.com/TudorCiuhodaru/posts/2826437474151861

Vezi și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇