Arafat spune că era de așteptat să apară noile tulpini de coronavirus în România: Există mișcare, lumea merge în concedii

Arafat spune că era de așteptat să apară noile tulpini de coronavirus în România: Există mișcare, lumea merge în concedii

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), spune că era de așteptat ca în țara noastră să apară și celelalte tulpini de coronavirus.

Este vorba despre tulpina britanică, cea sud-africană, dar și cea braziliană, confirmată chiar luni în România.

Au fost confirmate primele 2 cazuri de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului în România: Doi bărbați din București

”Era de așteptat. În momentul în care se călătorește, există mișcare, lumea merge în concedii, era clar că vom avea tulpinile în România”, a declarat Arafat, luni seară, la Antena3, citat de B1 TV.

ADVERTISING

Secretarul de stat în MAI punctează însă că o metodă de control rămâne ”protecția”.

”(...) asta înseamnă mască, distanțare, anumite măsuri luate temporar ca la Timișoara. La acest moment, vaccinul este soluția optimă. E posibil să se ajungă la alte doze de rapel, ca vaccinul antigripal, când apar mutații și modificări. (...)

Aceste tulpini se răspândesc mai ușor, sunt mai agresive, de aici vine presiunea pe sistemul sanitar. Apelul spre populație este să ne înțeleagă, înțelegem și noi că oamenii au ajuns la limita răbdării”, a mai spus liderul DSU.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Săptămâna trecută, autoritățile au anunțat și depistarea primelor două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană de coronavirus în România.

Cele două cazuri au fost identificate de Medlife. Este vorba despre două persoane din București și Pitești.

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇