Conor Burns, ministrul Comerțului, a fost demis din guvernul britanic și suspendat din funcția de deputat, după ce a fost văzut atingând coapsa unui tânăr, într-un bar al hotelului unde a avut loc o conferință a Partidului Conservator.
Guvernul nu a comentat cu privire la circumstanțele exacte ale demiterii.
Potrivit BBC, un martor ocular a povestit cum Burns a fost văzut cu bărbatul la primele ore ale zilei de marți, în barul hotelului Hyatt Regency din Birmingham, care a fost un local popular printre participanții la conferința respectivă.
Martorul citat de BBC spune că l-a observat pe Burns cu mâna pe coapsa tânărului, adăugând că l-au văzut și alții. Martorul ocular a relatat că lui Burns i s-a spus să înceteze ceea ce făcea.
Burns a negat că ar fi făcut ceva greşit şi susţine că va dovedi asta.
Deputatul ia medicamente pentru a gestiona durerea în urma unei răni suferite recent. Amicii lui spun că a băut în acea seară și că medicamentele ar fi putut accelera efectele alcoolului. Deputatul era suficient de beat încât a trebuit ulterior să fie dus înapoi la hotel de către un prieten.
BBC subliniază că nu a vorbit cu bărbatul cu care era fostul ministru, pentru a-i auzi relatarea despre evenimente, iar Burns susţine că flirtul a fost consensual.
Melanie Brown, fosta Spice Girl Mel B, a comentat online comportamentul lui Burns. Brown a scris pe Twitter: „Chiar? Eşti şocat de această acuzaţie??? Lasă-mă să-ți amintesc ce mi-ai spus în lift...” Ea nu a lămurit însă despre ce e vorba. Cu toate acestea, Burns a negat că ar fi întâlnit-o pe cântăreață: „Cred că nu am întâlnit-o niciodată pe Mel.” Cântăreața a participat la conferința conservatorilor pentru a sprijini un eveniment caritabil.
În 2020, Burns - cunoscut drept un apropiat al ex-premierului Boris Johnson - a demisionat din Guvern după ce a fost acuzat că a abuzat de funcţia pe care o deţine cu scopul de a intimida o persoană cu care se afla într-un litigiu.