Călin Popescu Tăriceanu a subliniat că, deşi el a votat pentru respingerea proiectului de lege privind carantina, el a trecut de Senat, for decizional.
Liderul ALDE a precizat că internarea forţată chiar şi pentru cinci minute este tot o lipsire de libertate, este arest şi se întreabă dacă personalul medical este pregătit ca spitalele să fie transformate „în penitenciare şi doctorii în gardieni”. Fostul preşedinte al Senatului a conchis că „această lege este nedemocratică, neconstituţională şi nefuncţională”.
„Veşti proaste, dragi români! Şi fără votul meu legea carantinei a trecut în Senat! Nu pot să îi condamn pe senatorii care au votat această lege dubioasă pentru că este dreptul fiecăruia să voteze conform conştiinţei.
Ştiu că au încercat să modifice proiectul de lege al Guvernului, dar el a fost atât de prost scris încât nu putea fi îmbunătăţit, ci doar respins!
Finalul a fost un talmeş balmeş care mai mult încurcă decât ajută şi nu ştiu cum vom ieşi din încurcătura asta”, a scris Călin Popescu Tăriceanu vineri pe Facebook.
Urmările legii
Liderul ALDE a explicat şi care sunt urmările legii carantinei şi izolării, în viziunea lui.
„Îmi fac datoria să le mai spun încă o dată care sunt urmările acestei legi:
1. Internarea forţată chiar şi pentru 5 minute este lipsire de libertate. Este arest! Care poate fi dispus doar de un judecător şi nu de un politruc cu carnet PNL ajuns şef la DSP după ce a fost chelner o viaţă întreagă şi a lipit afişe pentru partid. Vă lăsaţi viaţa pe mâna unui asemenea om? Ca să nu mai spunem că atunci când eşti lipsit de libertate ai dreptul la asistenţă juridică. Suspect de boală fiind, am voie să mă prezint în faţa judecătorului să-mi pledez cauza sau îmi angajează Predoiu o “portocală” care să mă reprezinte?
2. Le-a spus cineva judecătorilor că vor trebui să judece mii de cazuri în ritm accelerat, adică la comandă? Zeci de mii de români îşi aşteaptă dreptatea de ani buni. Acum vor trebui să mai aştepte alţi ani pentru că instanţele se vor supraaglomera cu contestaţii la amenzi şi la internări forţate!
Ne spune cineva că şi dacă se va judeca la foc automat (în 24 de ore de la depunerea contestaţiei) toată procedura se va întinde mult peste cele 48 de ore în care putem fi reţinuţi?
Punctul de vedere al Ministerului Justiției trimis la solicitarea Senatului pe Legea carantinării și izolării
Haideţi să vedem: luni suntem reţinuţi cu forţa în spital; marţi facem plângere; joi se judecă; vineri se pronunţă; vineri redactarea sentinţei; duminică se atacă cu apel prima soluţie; luni se judecă; marţi se pronunţă definitiv! În tot acest timp noi suntem reţinuţi cu forţa în spital! Cum rămâne cu cele 48 de ore? Ca să nu mai spun că toate aceste mişcări juridice înseamnă bani, timp şi nervi! Deci şi dacă nu luăm coronavirus e clar că ne îmbolnăvim de nervi!
3. S-au gândit cei care au votat că transformă spitalele în penitenciare şi pe doctori în gardieni? Este personalul medical pregătit pentru asta? Îşi abandonează ei jurământul medical şi se transformă în agenţi de ordine? Concluzia este una singură: această lege este nedemocratică, neconstituţională şi nefuncţională!”, a conchis Tăriceanu în postarea pe reţeaua de socializare.
Senatul a adoptat joi seară, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind carantina şi izolarea. Legea urmează să ajungă pe masa preşedintelui Iohannis pentru promulgare.