Senatul a adoptat joi seara, ca for decizional, legea carantinării și izolării.
Legea urmează să ajungă pe masa preşedintelui Iohannis pentru promulgare.
Printre cei care au votat „împotrivă” s-au numărat Titus Corlăţean, Adrian Ţuţuianu, Eugen Teodorovici şi Călin Popescu Tăriceanu.
Modificările la proiectul Guvernului au trecut cu 115 pentru, 8 împotrivă şi 3 abtineri, un vot majoritar după o săptămână de tensiuni politice.
Unanimitate în Comisia Juridică
mai devreme, joi, Comisia Juridică a Senatului a votat, în unanimitate, raportul proiectului de lege referitor la carantină și izolarea.
Este vorba despre legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Raportul a intrat apoi în dezbaterea plenului Senatului .
"Membrii comisiei au finalizat, centralizat, corectat, actualizat toate articolele, amendamentele din cuprinsul acestui raport. (...) Potrivit Regulamentului Senatului, raportul cu amendamentele admise şi respinse va fi publicat cât mai curând pe site-ul Senatului României şi, în scurt timp, vom relua şedinţa plenului Senatului pentru exercitarea votului final asupra proiectului de lege", a spus vicepreşedintele comisiei, Iuliana Scântei (PNL), citat de Agerpres.
Proiectul a suferit schimbări în proporţie de 90%
Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc (PSD), a declarat că Guvernul a trimis către Parlament un proiect extrem de şubred.
”După un maraton de dezbateri, am reuşit în urmă cu puţin timp să finalizăm raportul Comisiei Juridice asupra legii cunoscută pentru public drept legea carantinei.
Faţă de forma proiectului trimisă în Parlament, proiectul a suferit schimbări în proporţie de 90%. Guvernul a trimis către Parlament un proiect extrem de şubred.
Am reparat în Comisia Juridică acele nedreptăţi, oferind în acelaşi timp autorităţilor pârghiile pentru a fi eficienţi împotriva epidemiei. Am eliminat acea posibilitate ca statul să confişte bunuri, sub motiv de pandemie”, a declarat, joi seară, Robert Cazanciuc.
Ce s-a definit în noua lege
El a explicat că au fost definite foarte clar noţiuni referitoare la ce înseamnă simptomatologia unei boli.
”De asemenea, riscurile legate de carantină, statul nu poate impune oricând şi oricum carantina unei persoane.
O persoană nu poate fi izolată în spital, doar pentru simple suspiciuni.
Tratamentul se administrează întotdeauna cu acordul pacientului. În cazul unei infectării a părinţilor unor minori, statul nu poate lua copilul în îngrijire fără acordul părinţilor”, a afirmat Cazanciuc.
Potrivit acestuia, nicio persoană în cazul căreia s-a stabilit că prezintă un risc de transmitere comunitară sau unui agent patogen ”nu poate umbla nestingherită pe stradă”.
”Prin consimţământul dat, persoana îşi asumă că izolarea sa se poate face la domiciliu. În scurt timp, vom publica raportul pe site. Vom începe în câteva minute şedinţa plenului şi sper să putem finaliza la vot această lege mult aşteptată.
Toţi membrii din Comisie au încercat să îşi pună pe masă priceperea, buna credinţă, priceperea pentru a avea o lege care să ne poată proteja pe toţi”, a spus el.
Izolarea poate fi contestată cu avocat din oficiu
Senatorul a făcut referire la izolarea unei persoane confirmată cu COVID.
”Medicul recomandă izolarea din raţiuni de infectare. Această izolare se face cu acordul persoanei. Dacă, în situaţia în care persoana nu îşi dă acordul pentru izolarea voluntară, medicul informează Direcţia de Sănătate Publică, care în 2 ore trebuie să aibă o decizie motivată.
Într-un termen de 24 de ore, persoana poate contesta în instanţă măsura, instanţa fiind obligată să se pronunţe de îndată.
Nu există în momentul de faţă pentru persoana aflată în izolare niciun fel de restricţie de a lua legătura cu un avocat. De altfel, am introdus şi asistenţa din oficiu, dacă persoana contestă măsura DSP şi nu poate să îşi permită asistenţă juridică, statul e obligat să furnizeze un avocat din oficiu.
Societatea nu poate lăsa să circule oameni infectaţi sau care reprezintă un risc major de infectare cu un agent patogen. Azi avem în faţă o lege cu caracter general. Există agenţi patogeni mult mai periculoşi ca COVID, cum ar fi Ebola”, a menţionat el.
Citește modificările aduse în Senat la legea privind izolarea și carantina:
Cazanciuc anunță cum se va face detașarea medicilor și cum se atacă deciziile de izolare
Izolarea pentru un minor se dispune în primă fază la domiciliul aparţinătorului
Izolarea e dispusă pe durată limitată, proporţional cu situaţia care o determină