Câteva sute de persoane s-au adunat duminică seara în Piața Victoriei, la București, pentru a-și arăta susținerea față de premierul Ilie Bolojan, cu doar două zile înainte ca Parlamentul să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Un miting de amploare a avut loc și la Oradea.
Steaguri ale României și UE, mesaje de susținere și anticorupție
Manifestanții din Piața Victoriei au venit cu steaguri ale României și ale Uniunii Europene, dar și cu pancarte cu mesaje de susținere pentru premier și apeluri la combaterea corupției. „România are nevoie de Ilie Bolojan” și „Stop corupției” s-au numărat printre mesajele afișate în piață.
Participanții au spus că susțin atât actualul guvern, cât și direcția pro-europeană a țării. Unii au explicat că au ieșit în stradă pentru a transmite un semnal clar în favoarea reformelor și a luptei anticorupție, în timp ce alții au subliniat că nu susțin neapărat o persoană, ci ideea de schimbare și „curățenie” în politică.

O participantă a declarat că prezența în piață este un apel la responsabilitate și la asumarea unei direcții clare la nivel politic. Ea a spus că se aștepta la o susținere mai fermă pentru politicile anticorupție și pentru guvern.
O altă persoană prezentă la protest a explicat că a venit împreună cu fiica sa pentru a-i arăta „ce înseamnă spirit civic și democrație”, subliniind importanța implicării în viața publică.

Ana Blandiana, la miting: „Nimeni nu are interesul ca această moțiune să treacă”
Și scriitoarea Ana Blandiana a participat duminică seara la mitingul din Piața Victoriei și a transmis un apel ferm către parlamentari. Ea a declarat că „nimeni nu are interesul ca această moțiune să treacă” și a subliniat că situația actuală depășește mizele politice obișnuite.
„Au șansa să dovedească și să fie crezuți că le pasă de țară. Pentru că, de data asta, chiar nu este vorba de diferența dintre partidele lor, ci chiar de țară. În măsura în care nu înțeleg asta, nici nu au dreptul să stea acolo”, a spus Blandiana.
Scriitoarea a adăugat că actualul moment reprezintă o oportunitate rară pentru clasa politică de a recâștiga încrederea publică și a avertizat că blocarea funcționării guvernului ar fi o greșeală majoră. „Este clar că nu există nicio idee de ce faci în loc, de ce faci fără Bolojan. Iar faptul că Bolojan există este, de fapt, un mare noroc”, a afirmat ea.
Întrebată ce mesaj transmite românilor prin prezența la miting, Ana Blandiana a spus că, într-o societate care ar înțelege corect patriotismul, „ar trebui să fie în piețele orașelor din țară jumătate din țară”. Ea și-a exprimat speranța că moțiunea nu va trece, invocând atât logica politică, cât și lipsa unor alternative clare: „Nimeni nu are interesul ca această moțiune să treacă (…) speranța mea este că va putea fi lăsat să facă”.
Ciprian Ciucu: „Un astfel de om apare foarte rar”
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost și el prezent la mitingul de susținere pentru premierul Ilie Bolojan și a declarat că a venit în Piața Victoriei pentru a le mulțumi celor care îl susțin pe șeful Guvernului.
„Sunt emoționat pentru că de mult timp românii nu au mai ieșit să susțină un om politic și cred că Ilie Bolojan merită. Eu am venit aici doar să le mulțumesc oamenilor că sunt alături de Ilie Bolojan, pentru că este premierul de care românii au nevoie în acest moment. Un astfel de om apare foarte rar. Ilie Bolojan are nevoie de sprijinul nostru într-un număr cât mai mare. Poate oamenii, poate parlamentarii se vor gândi de două ori să nu arunce România în instabilitate”, a spus Ciucu.
Miting de amploare și la Oradea
Aproximativ 4.000 de persoane s-au adunat duminică seara în Piața Unirii din Oradea, la un miting de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, potrivit organizatorilor.
Participanții au venit cu pancarte și au scandat mesaje în favoarea continuării reformelor, precum „Bolojan, serios, cinstit, competent, de neoprit!” sau „Susținem reformele lui Bolojan!”.
În mulțime s-au aflat grupuri de cetățeni din județ, alături de primari liberali și parlamentari PNL, dar și lideri locali ai partidului. Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a vorbit despre o „luptă între două lumi” – una orientată spre responsabilitate și rezultate, și alta dominată de interese politice.
El a criticat inițiativa moțiunii de cenzură, pe care a numit-o „o greșeală foarte mare” și „o decizie total inoportună”, susținând că românii nu au nimic de câștigat din actuala criză politică.
La rândul său, primarul Oradei, Florin Birta, a afirmat că susținerea pentru Bolojan pornește din orașul în care acesta „a demonstrat că, printr-o administrație corectă și predictibilă, poți să schimbi lucrurile”.
Manifestarea a durat aproximativ o oră și s-a încheiat fără incidente.
Ilie Bolojan: „Înțeleg acest sprijin ca unul pentru modernizarea României”
Duminică seară, premierul Ilie Bolojan le-a transmis un mesaj de mulțumire susținătorilor, atât celor prezenți în stradă, cât și celor din mediul online, subliniind că vede această mobilizare ca pe un semnal pentru direcția în care ar trebui să meargă țara.
„Vă mulțumesc celor care și azi, în piețe și în online, m-ați sprijinit. Așa cum am spus, înțeleg acest sprijin ca unul pentru modernizarea României, o țară fără privilegii, cu un stat eficient, care își respectă cetățenii. Respect pentru România!”, a transmis Bolojan.
Manifestații organizate pe fondul tensiunilor politice
Manifestațiile au avut loc într-un moment politic tensionat, în condițiile în care marți urmează să fie votată moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan. Participanții au spus că doresc ca România să își mențină parcursul pro-european și să evite derapajele politice.
Deși o parte dintre cei prezenți și-au exprimat explicit susținerea pentru premier, alții au insistat că manifestația este mai degrabă despre direcția țării decât despre o persoană anume.
