Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a fost singurul lider politic din alianța de guvernare care a participat la Focșani la ceremoniile prilejuite de Ziua Unirii. Chiar dacă a fost huiduit când a fost anunțat, Bolojan spune că participarea este o formă de respect pentru cetățeni.
La ceremoniile de anul acesta, organizate la București, Iași și Focșani, nu au participat nici președintele Klaus Iohannis, nici premierul Marcel Ciolacu. Cei doi au transmis doar mesaje pe Facebook.
La manifestările de la Focşani, alături de Ilie Bolojan s-au mai aflat liberalii Sebastian Burduja, ministrul Energiei, şi Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 al Capitalei.
„Am sărbătorit Ziua Unirii la Focșani. De 20 de ani de când sunt în funcții publice, am participat la marcarea acestei zile importante pentru țara noastră la Oradea.
Și atunci, și astăzi am considerat că este o formă de recunoștință pentru cei care au făcut ca țara noastră să fie ceea ce este astăzi, dar și o formă de respect pentru cetățenii noștri”, a transmis Ilie Bolojan pe Facebook.
Bolojan a fost huiduit de mai multe persoane în momentul în care prezentatoarea i-a rostit numele la microfon. Huiduielile au continuat şi pe perioada în care demnitarul a salutat militarii prezenţi la manifestare şi Garda de onoare.

Ciucu: A știut de ieri. Mi-a zis de aseară, domnule Ciucu, va fi cu aplauze
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că Ilie Bolojan a știut că „va fi cu aplauze” la ceremoniile de la Focșani, unde „partidele izolaționiste au organizat huiduieli”.
El scrie, într-o postare pe Facebook: Știrile titrează: "Ilie Bolojan, huiduit la Focșani" și variații pe temă
Adevărul este că a știut încă de ieri că partidele izolaționiste au ORGANIZAT huiduieli. Mi-a zis aseară: "domnule Ciucu, va fi cu aplauze". Informarea pe care a citit-o pe drum a venit și cu alte detalii. A mers, asumat, mai departe.
Au huiduit la grămadă. Au huiduit izolaționiștii și li s-a adăugat partidul "forța dreptei", în frunte cu Grindă. Au huiduit imnul, au huiduit defilarea, au huiduit episcopul, au huiduit oficialitățile locale, ne-au huiduit și pe noi, de ziua primei uniri a românilor. Erau departe, în spate pe undeva. Nici nu au venit sa ne privească în față în timp ce ne huiduiau.
În rest focșănenii, oamenii neorganizati să huiduie, ne-au primit foarte bine. Au participat cu drag și onoare la festivitate.
Cei organizați au agenda lor politică. A fost un moment urât pentru că, dacă nu am nicio problemă ca politicienii (chiar și cei care nu sunt ticăloși) să fie huiduiți, DAR este nedemn să huidui imnul național și discursul de bun simț al episcopului. Și defilarea. Noi politicienii puteam fi huiduiți. Simbolurile naționale, nu! Nu au făcut o diferența. Era simplu de făcut.
Bolojan nu a fugit de huiduieli. Chiar s-ar fi dus în mijlocul lor, acolo în spate, la acei curajoși, să îi spună ei clar ce au de spus, dincolo de huiduieli. Doar că nu a vrut să-l pună într-o situație imposibilă pe singurul om care îi asigura paza. Nu a venit cu șapte gărzi de corp precum alții.
Si a fost singurul cu o poziție înaltă din stat care a venit. Să fugi de popor nu este o soluție. Chiar dacă alți regizează înjurături. Poți sa-i privești în ochi dacă nu are de ce să îți fie rușine de ce ai făcut și faci.
Ilie Bolojan nu a lăsat statul român nereprezentat la această mare sărbătoare națională.
Pentru mine a fost o onoare și a fost emoționat să fiu astăzi la Focșani.
Când nu voi mai putrea să ies pe stradă printre dumneavoastră și să vă privesc în ochi, atunci voi pleca și din politică.
La mulți ani tuturor romanilor!”
Politicienii importanți au lipsit de la ceremoniile din acest an, cele mai notabile absențe fiind cele ale președintelui Klaus Iohannis și premierului Marcel Ciolacu. În schimb, Alianţa pentru Unirea Românilor a organizat „Marşul Unirii”, atât la Iaşi, cât şi la Focşani.
La Focșani, de la ora 11:00, la Catedrala Ortodoxă „Cuvioasa Parascheva", credincioşii din municipiu au participat la Slujba de Te Deum oficiată de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Cel mai aşteptat eveniment al zilei - momentul evocator şi ceremonialul militar dedicat Unirii Principatelor Române - la care a participat şi preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, s-a desfăşurat în Piaţa Unirii, din Focşani, de la ora 12:30.
Manifestările de Ziua Unirii au continuat la ora 14:00 cu dezvelirea bustului unionistului Alecu Russo, în cadrul expoziţiei temporare din Piaţeta Teatrului. Bustul a fost refăcut de profesorii şi elevii de la Liceul de Artă "Gh. Tattarescu", Focşani după ce în vara anului 2024 a fost vandalizat de câţiva adolescenţi.
Surse: Agerpres, News.ro