Ședința coaliției s-a încheiat fără nicio concluzie. Cioloș și Barna vor da declarații la Parlament

Ședința coaliției s-a încheiat fără nicio concluzie. Cioloș și Barna vor da declarații  la Parlament

Liderii coaliției de guvernare s-au reunit vineri seara, la ora 18, pentru a stabili ce vor face în continuare, în condițiile în care PNL a decis să meargă înainte cu PNDL3 și cu premierul Cîțu, în timp ce USR-PLUS i-a retras sprijinul politic și amenință guvernul cu moțiunea de cenzură.

Ședința de la Paltul Victoria s-a încheiat în jurul orei 19:15, fără să se ajungă la un consens sau la vreo concluzie clară, relatează Digi24.

Conform unor surse din rândul participanților la ședință, delegația USR PLUS a rămas pe poziții și va depune o moțiune de cenzură chiar în această seară, după ce Florin Cîțu a refuzat să facă un pas înapoi.

ADVERTISING

Astfel, Dacian Cioloș și Dan Barna vor face declarații în această seară, la Parlament.

Vineri au avut loc ședinte la vârf atât la PNL, cât și la USR-PLUS, iar după amiază a fost convocată chiar și o ședință de guvern, de la care au lipsit miniștrii din partidul vicepremierului Dan Barna, dar au fost prezenți cei din UDMR.

La ședința de guvern s-a adoptat PNDL3, miza oficială a conflictului dintre PNL și USR-PLUS.

Liderii USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au primit mandat din partea conducerii să îi retragă sprijinul premierului Florin Cîțu în cazul în care nu își dă demisia în această seară.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Citește mai multe despre cel mai nou scandal din scena politică:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇