Liderii USR PLUS, reuniţi joi seara în şedinţa Biroului Naţional (BN) au decis că, dacă PNL nu îl retrage pe Florin Cîţu de la şefia Guvernului, vor depune luni la prima oră, împreună cu partidul AUR, moţiunea de cenzură anunţată, au declarat surse participante la şedinţă pentru News.ro.
Potrivit acestora, vineri, la şedinţa coaliţiei, va avea loc discuţia finală pe acest subiect al retragerii sprijinului pentru Florin Cîţu.
”Mâine la coaliţie va fi ultima discuţie. Dacă liberalii nu îl retrag pe Cîţu, vom depune moţiunea de cenzură semnată de noi şi de AUR. În weekend va avea loc şi un Comitet Politic al USR PLUS pentru validarea acestei decizii. Moţiunea va fi depusă în Parlament luni la prima oră”, a declarat unul dintre liderii USR PLUS pentru News.ro.
Anterior, în cursul zilei de joi, liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a anunţat că premierul Florin Cîţu a pierdut susţinerea formaţiunii pe care o reprezintă şi a precizat că s-a discutat cu AUR pentru depunerea unei moţiuni de cenzură.
”Poziţia USR PLUS e foarte clară şi fermă. Premierul Cîţu a pierdut susţinerea USR PLUS pentru a conduce acest guvern de coaliţie. Cerem coaliţiei o întâlnire în cursul zilei de astăzi. Ceilalţi lideri ai coaliţiei au diverse agende şi întâlnirea nu a fost posibilă. Înţelegem că mâine va fi o întâlnire a coaliţiei.
Cerem PNL să facă o nouă propunere de premier. Vrem să continuăm în această structură ministerială.
Nu se pune problema să facem schimb de ministere, tot felul de trocuri. Avem o structură a Guvernului, o structură a coaliţiei, avem nişte portofolii ministeriale şi aşa va rămâne. Următorul pas e şedinţă de coaliţie.
Dacă Cîţu se agaţă de scaunul de la Palatul Victoria, aşa cum l-am pus în Parlament, aşa îl vom da jos în Parlament”, a afirmat, joi, Ionuţ Moşteanu într-o conferinţă de presă.
Acesta a anunţat că s-a discutat cu AUR pentru depunerea unei moţiuni de cenzură.
”Am discutat cu cei de la AUR să vedem dacă putem aveam un text al moţiunii de cenzură. Împreună cu AUR avem 122 de semnături, deci putem depune o moţiune de cenzură. Rămâne să discutăm despre text”, a mai afirmat Moşteanu.
Întrebat dacă miniştrii USR PLUS ar putea demisiona, Moşteanu a afirmat: ”Toate variantele sunt pe masa, însă cred că în momentul acesta e foarte periculos să îl lăsăm pe Florin Cîţu cu toată puterea pe mână, pentru că nu ştie să o folosească. A folosit-o abuziv, a presat miniştri să îi avizeze o OUG care nu are absolut nicio urgenţă.
Vrem dezvoltare, dar vrem să nu mai repetăm greşelile trecutului. Nu vrem să deschidem o cutie a Pandorei şi să repetăm greşelile din PNDL 1 şi PNDL 2”.
”Orice discuţie în coaliţie începe de la demisia premierului Florin Cîţu şi apoi discutăm orice”, a mai adăugat Moşteanu, referitor la faptul că liberalii au anunţat susţinerea premierului în continuare.
Barna: Voturile care au ajutat la formarea coaliției sunt semnături pe moțiune
Anterior, vicepremierul Dan Barna a anunţat că cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea coaliţiei sunt de joi semnături pe moţiunea de cenzură anunţată miercuri seară, după demiterea abuzivă a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei.
„Îi invităm alături de noi pe toţi parlamentarii responsabili şi interesaţi ca această criză politică declanşată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puţin”, a adăugat vicepremierul.
Citește și: