Miniștrii USR PLUS nu merg la ședința de guvern: Zilele lui Cîțu la Palatul Victoria sunt numărate (Video)

Miniștrii USR PLUS nu merg la ședința de guvern: Zilele lui Cîțu la Palatul Victoria sunt numărate (Video)

Miniștrii USR PLUS nu merg la ședința de guvern de astăzi, cea în care se va dezbate controversatul program de investiții Anghel Saligny, care a provocat criza actuală în coaliția de guvernare, soldată cu revocarea ministrului Stelian Ion și cu o posibilă moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, dacă premierul nu face un pas înapoi.

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, a detaliat ce decizii s-au luat în partid, după întrevederea grupului parlamentar al formațiunii.

El a anunțat, între altele, că o versiune a textului moțiunii de cenzură a fost trimisă către liderul AUR George Simion, iar varianta finală va fi gata azi.

ADVERTISING

„Așteptăm să vedem ce observații mai sunt și vom avea textul finalizat astăzi (al moțiunii - n.red.)”, a subliniat Moșteanu.

„Urmează un Comitet Politic la ora 15:00, online. Va trebui să găsim o soluție de ieșire (din criză - n.red.). Azi la ora 18:00 este o ședință a coaliției, vom vedea apoi ce se întâmplă. Suntem pregătiți în orice moment să depunem această moțiune. Eu sper să nu fie cazul și să vedem înțelepciune din partea premierului Cîțu. Din cauza comportamentului abuziv al dumnealui am ajuns în această criză”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR PLUS.

USR PLUS nu merge la ședința de guvern

El a mai anunțat că miniștrii USR PLUS nu merg la ședința de guvern din această după-amiază.

ADVERTISING

Întrebat dacă poate fi ținută ședința în absența miniștrilor, Moșteanu a spus că nu, dar prim-ministrul oricum nu mai ține cont de acest lucru.

”Din punctul nostru de vedere, nu, dar se pare că dl Cîțu trece peste orice normă, orice cutumă, orice lege zilele acestea (…) Dl. Cîțu are nevoie de voturi la Congres, de aceea insistă cu programul Anghel Saligny, noi nu vrem să aruncăm pe fereastră banii românilor”.

Întrebat care era urgență cu acest program, reprezentantul USR PLUS a spus că niciuna, ci doar „urgența premierului de a-și cumpăra voturi”, în contextul Congresului PNL, unde în această lună se va alege noua conducere a partidului.

ADVERTISING

Întrebat dacă premierul Florin Cîțu va remania toți miniștrii USR PLUS, așa cum apăruse această informație pe surse astăzi, Moșteanu a spus simplu: „Eu nu cred că are curaj”.

În schimb, vorbind despre consecințe, el a continuat:

„Consecința ar fi una neconstituțională. Noi depunem moțiunea, guvernul rămâne cu miniștri interimari”.

„Din punctul meu de vedere, zilele lui Cîțu sunt numărate la Palatul Victoria. Avem certitudinea smenăturilor pentru moțiunea de cenzură”, a completat el.

Principalul vinovat?

Întrebat care este principalul vinovat pentru această criză în coaliția de guvernare, acesta a răspuns direct: „Cel care a făcut ce nu trebuia făcut și care a dovedit că nu este pregătit pentru această funcție, adică Florin Cîțu”.

„Răul cel mai mare este să rămână la Palatul Victoria Florin Cîțu, care a dovedit că nu știe ce să facă cu puterea dată de Parlament”, a continuat Moșteanu, întrebat care este răul cel mai mare – PSD sau Florin Cîțu.

Stelian Ion a fost revocat de premierul Florin Cîțu din funcția de ministru al Justiției, după ce programul de investiții Anghel Saligny a fost introdus în ședința de guvern fără să fie anunțat în prealabil, fără avizele necesare, inclusiv cel de la MJ.

Din acest motiv, cei de la USR PLUS sunt pregătiți acum să depună o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, purtând discuții cu cei de la AUR în acest sens.

Ionuț Moșteanu, declarații de presă despre depunerea moțiunii de cenzură

Publicată de USR PLUS pe Vineri, 3 septembrie 2021

Citește mai multe despre cel mai nou scandal din scena politică:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇