PSD speră că moţiunea de cenzură va trece cu ajutorul parlamentarilor Puterii

PSD speră că moţiunea de cenzură va trece cu ajutorul parlamentarilor Puterii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte al PSD, speră că moţiunea de cenzură a social-democraţilor va trece cu ajutorul parlamentarilor Puterii, ”cărora începe să le fie ruşine să mai iasă pe stradă, să dea ochii cu alegătorii”.

”Moţiunea de cenzură este clar că nu trece decât cu voturi care iniţial au susţinut majoritatea, fiindcă cei din Opoziţie nu au numărul de voturi. Noi sperăm că oameni de bun simţ, câţi mai sunt în arcul guvernamental, parlamentari cărora începe să le fie ruşine să iasă pe stradă să mai dea ochii cu alegătorii, vor vota în consecinţă. Evident, dacă nu cumva liderii de partid care formează arcul guvernamental îi vor împiedica să intre în sală”, a declarat Tudose într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă se referă şi la liderii AUR, Tudose a arătat că este posibil ”ca cineva să fi avut o discuţie cu ei”.

”Unul dintre copreşedinţi tot spunea: „Noi nu participăm la demersul ăsta, că e blat, că nu sunt voturi. Păi, când mai lipsesc 4-5-6-10 voturi, este clar că mai apare şi tendinţa sau tentaţia (…) „e un demers inutil să votăm şi noi, că am susţinut Puterea, să votăm acum căderea Guvernului”. Dar când tu te declari din prima „dom-le, nu mergem la chestia asta” (…) este clar că ori habar n-au de politică, ori cineva a avut o discuţie cu ei, ca să nu intrăm în alte amănunte”.

Mihai Tudose a menţionat că data exactă a moţiunii va fi stabilită într-o şedinţă a PSD, care va avea loc marţea viitoare.

ADVERTISING

Citește și articolele zilei pe spotmedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇