Consilierii generali PSD au blocat sau boicotat, luni, mai multe proiecte propuse de Nicușor Dan pentru spitale, pentru reamenajarea Parcului Grozăvești și pentru trenul metropolitan.
Primul proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de luni viza crearea unui parc.
Mai exact, PMB cerea mandat de la CGMB ca să solicite 11.400 de metri din terenul actualului Parc Grozăvești – acum aflat în administrarea SRI – pentru a-l reamenaja.
Potrivit unei postări a primarului Ciprian Ciucu, PMB era doar un intermediar, care să ia terenul de la stat și să îl dea Primăriei Sectorului 6, care urma să reamenajeze parcul.
E un proiect legat de patrimoniu, care are nevoie de două treimi dintre voturile tuturor consilierilor locali ca să fie adoptat.
Grupul PSD – cel mai mare din cadrul Consiliului General – a votat împotrivă. Împreună, USR și PNL nu au decât majoritate simplă, deci nu pot asigura două treimi din voturi. Așa că proiectul a fost respins.
L-am întrebat pe liderul grupului social-democraților, consilierul general Aurelian Bădulescu, dacă votul a fost unul pur politic, în condițiile în care, în CGMB, social-democrații sunt în Opoziție.
Bădulescu a spus că social democrații nu votează proiectul până când nu vor vedea că s-a făcut consultare publică și nu văd trei variante propuse pentru amenajarea parcului, în condițiile în care oamenii din zonă și l-ar putea dori în altă parte, nu pe terenul SRI de la Grozăvești.
De asemenea, social-democrații au părăsit ședința Consiliului General când s-au votat proiecte legate de solicitarea de bani din PNRR pentru combaterea infecțiilor nosocomiale din spitalele PMB și când s-au decis costurile estimative pentru construcția de stații de epurare pentru 14 spitale.
Aceste proiecte au fost adoptate cu majoritate simplă, pe care PNL și USR o pot asigura.
PSD nu a participat la ședință nici atunci când s-a supus la vot proiectul semnării unui protocol între PMB și CFR SA pentru realizarea proiectului trenului metropolitan.
Iar proiectul a fost respins.
Bădulescu a declarat pentru Spotmedia.ro că social democraților li s-a părut pierdere de vreme să participe la votul acestor proiecte.
„Ce să votez? Nu i-am votat proiectele alea pentru Anghel Saligny? I-am zis de la început că nu ne încadrăm pentru finanțare. Și n-am primit.
Și-atunci la ce să votez? Ca să mimeze primarul activitate acolo, să arate că se ocupă cu ceva? La ce să votăm lucruri care oricum nu se vor face” a mai spus Aurelian Bădulescu.
Reamintim că, la finalul săptămânii trecute, la Buzău, președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat că Gabriela Firea (PSD) va reprezenta partidul al alegerile din 2024.
Firea a pierdut funcția de primar general, în septembrie 2020, în favoarea lui Nicușor Dan. Și a declarat că își dorește să candideze și să își recâștige funcția.