Programul de guvernare PNL-PSD: Creșterile de pensii, salarii și alocații costă bugetul 13,6 miliarde de lei. Nu va fi taxă pe lux

Programul de guvernare PNL-PSD: Creșterile de pensii, salarii și alocații costă bugetul 13,6 miliarde de lei. Nu va fi taxă pe lux

Premierul propus de PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, vineri, că în urma discuţiilor s-a stabilit că va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, vor fi indexate pensiile cu 10% şi va fi acordată cea de-a 13 indemnizaţie pentru persoanele cu handicap.

De asemenea, persoanele cu pensie peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutite de la plata CASS.

Alocaţiile pentru copiii între o zi şi doi ani vor fi de 600 de lei, iar pentru cei mai mari de doi ani alocaţia va creşte la 243 de lei. Salariul minim va creşte la 2.550 lei.

ADVERTISING

"Am convenit pe capitolul Social, l-am încheiat. Am convenit pe acordul politic, s-a încheiat, este redactat. Avem, în continuare, de ajustat câteva elemente la capitolul Justiţie", a anunțat Ciucă, la Parlament, în momentul în care negocierile au fost stopate din cauză că cele trei formațiuni nu s-au înțeles pe ministere.

"Au fost stabilite următoarele elemente: va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, o să fie indexate pensiile cu 10%, pentru cei care au un cuantum între 1.000 şi 1.600 de lei, se va acorda un cuantum de indemnizatie de 1.200 de lei, de la începutul anului viitor, doar pentru anul viitor. Cei care au pensie mai mare de 4.000 de lei nu o să mai fie scutiţi de plata CASS-ului.

ADVERTISING

De asemenea, se va acorda cea de-a 13 indemnizaţie pentru persoanele cu handicap. Pentru copiii între o zi şi doi ani se va asigura plata a 600 de lei lunar, iar alocaţia va creşte la 243 de lei. De asemenea, salariul minim va creşte la 2.550 (...) Am convenit, împreună cu celelalte partide, ca acesta să poată să fie acordat pe 24 de luni", a precizat Nicolae Ciucă.

Întrebat care este impactul şi sursa de finanţare a tuturor acestor măsuri, el a explicat: "Impactul total este de aproximativ 13,6 miliarde, dacă nu mă înşel, şi urmează ca prin măsurile care o să fie asigurate în tot ceea ce înseamnă colectarea taxelor şi partea de dublare a redevenţelor să se găsească soluţii, plus celelalte măsuri fiscale, care o să fie (...)".

ADVERTISING

El a precizat că nu va exista "taxa pe lux".

"Fără taxă pe lux, nu o să fie crescute taxele. O să rămânem pe cotă unică şi, de asemenea, asigurăm pe toată lumea că o să alocăm 7% din PIB pentru investiții", a arătat Ciucă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇