Premierul propus de PNL în coaliţia PNL-PSD şi UDMR, Nicolae Ciucă a declarat, joi, după câteva ore de negocieri, că s-a stabilit procentul de 7% pentru investiţii, în bugetul pe anul viitor, care va fi prevăzut în programul de guvernare.
”S-au făcut paşi importanţi pe pachetul social cât şi pe ceea ce înseamnă faptul că agreăm să găsim soluţii pentru a nu creşte taxele”, a spus Ciucă, precizând că s-a stabilit un procent de 7% pentru investiţii, în programul de guvernare, în bugetul pe anul viitor.
Nicolae Ciucă a mai spus că s-a convenit ca până joia viitoare să avem Guvern învestit.
Despre ce partid va da primul premierul, în rotaţia stabilită de PNL şi PSD, Ciucă a arătat că nu s-a stabilit încă acest lucru.
”Există şanse de reuşită”, a spus Ciucă despre şansele ca PNL să dea primul premier în rotaţie. El a arătat că, dacă s-ar porni de la premisa că va fi un eşec, nu s-ar afla aici, în acest moment.
Întrebat când vor decide care va fi partidul care va da primul premierul, Ciucă a spus: „Urmează să stabilim mâine, ne vedem din nou, au loc negocieri, începând cu ora 12:00”.
Potrivit surselor noastre, la întâlnirea de joi seară, probabil printre altele, s-au împărțit principalele ministere între PNL și PSD, iar înțelegerea ar fi ca Sorin Grindeanu să ajungă vicepremier și ministrul Apărării.