Partidele au primit subvenții de peste 6 milioane de lei în august. Jumătate au mers la PSD

Partidele au primit subvenții de peste 6 milioane de lei în august. Jumătate au mers la PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat, în luna august, în conturile a şapte partide – PSD, PNL, USR, ALDE, PMP, Pro România şi Partidul Forţa Naţională – subvenţii în sumă totală de 6.044.078,77 lei, aproximativ 1,25 milioane de euro.

Potrivit AEP, Partidul Social Democrat (PSD) a primit 3.024.003,61 lei, Partidul Naţional Liberal (PNL) – 1.678.483,05 lei, Uniunea Salvaţi România (USR) – 448.149,88 lei, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – (ALDE) 366.866,13 lei.

De asemenea, Partidului Mişcarea Populară (PMP) i-a fost virată în cont suma de 201.667,44 lei, pentru Pro România – 280.093,67 lei şi Partidului Forţa Naţională – 44.814,99 lei.

AEP precizează că acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată. Valoarea acestei subvenţii pentru UNPR era de 9.197,66 lei.

ADVERTISING

Deputat USR: PNL şi PSD vor puterea, chiar cu preţul morţii unor oameni. Vrem şi noi statisticile pe care le are domnul Orban!

Barna și Cioloș scriu despre nevoia adevărului privind intervenția din 10 august, altfel regimul Dragnea va continua să trăiască în umbră


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇